(1) In cursul urmaririi penale, organul de urmarire penala strange si administreaza probe atat in favoarea, cat si in defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.
(2) In cursul judecatii, instanta administreaza probe la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor si, in mod subsidiar, din oficiu, atunci cand considera necesar pentru formarea convingerii sale.
(3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulata in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii se admite ori se respinge, motivat, de catre organele judiciare.
(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci cand:
a) proba nu este relevanta in raport cu obiectul probatiunii din cauza;
b) se apreciaza ca pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul
probei au fost administrate suficiente mijloace de proba;
c) proba nu este necesara, intrucat faptul este notoriu;
d) proba este imposibil de obtinut;
e) cererea a fost formulata de o persoana neindreptatita;
f) administrarea probei este contrara legii.