Group 1

Art. 103. Aprecierea probelor

(1) Probele nu au o valoare dinainte stabilita prin lege si sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare in urma evaluarii tuturor probelor administrate in cauza.

(2) In luarea deciziei asupra existentei infractiunii si a vinovatiei inculpatului instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci cand instanta are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila.

(3) Hotararea de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei nu se poate intemeia in masura determinanta pe declaratiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejati.

Preluand regula din reglementarea anterioara, NCPP stabileste ca hotararea de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei nu se poate intemeia in masura determinanta pe declaratiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejati, acestea trebuind sa se coroboreze cu restul ansamblului probator. Per a contrario, celelalte mijloace de proba, care reflecta una sa mai multe probe directe, pot conduce in mod determinant la asemenea hotarari.
O singura proba indirecta nu poate fi niciodata suficienta, ci sunt necesare mai multe probe indirecte, din a caror coroborare sa se poata stabili existenta sau inexistenta faptei ori vinovatia sau nevinovatia. [C. Voicu, A.S. Uzlau, G. Tudor, V. Vaduva, Noul Cod de procedura penala. Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, Bucuresti 2014, p. 88]

Luare de mită. Achitare. Lipsa probelor. Existenţa în dosarul cauzei a unei înregistrări ambientale a unei discuţii cu conotaţii ilegale purtate de inculpat şi martorul denunţător, care nu sunt concretizate prin administrarea şi a altor mijloace de probă care să le confirme, nu este suficientă pentru stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului. [Curtea de Apel Oradea, Secţia penală, Decizia penală nr. 446 din 19 iunie 2015, portal.just.ro]

Mărturie mincinoasă. Achitare. Necoroborarea interceptărilor convorbirilor telefonice cu alte mijloace de probă. ”Singurul probatoriu în raport de care s-a argumentat prin actului de sesizare existența vinovăției celor doi inculpați este reprezentat de conținutul proceselor-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpați și numitul C.G, în raport de care s-au formulat diferite deducții și presupuneri de către procurorul de caz.
Este adevărat că în procesul coroborării și evaluării probelor, instanța poate să stabilească cu caracter de certitudine o anumită situație de fapt pe baza recurgerii la anumite silogisme, însă acest procedeu trebuie să se bazeze pe elemente certe și să conducă la o concluzie rezonabilă.
Adevărul judiciar nu se poate stabili însă numai pe baza interpretărilor conținutului convorbirilor telefonice, întrucât elementele de fapt ale acestora conțin relatări ale unor fapte, iar cuvintele, ca mod de transmitere ale unor gânduri sau idei nu pot prin ele însele conduce la concluzia că faptele au fost în mod obiectiv transpuse în practică. Necoroborarea acestora cu alte probe duce la concluzia că relatarea verbală a unei împrejurări nu poate fi verificată dacă a fost sau nu urmată de derularea faptelor.
Raportat strict la elementele care formează obiectul acuzației penale îndreptate împotriva celor doi inculpați, în condițiile în care aceștia sunt trimiși în judecată sub aspectul comiterii unor fapte concrete, obiective, descrisă în rechizitoriu, instanța nu împărtășește argumentele expuse de către procurorul de caz și dincolo de faptul că singura raportare se face la o anumită interpretare a conținutului unor convorbiri telefonice.
Referitor la ambii inculpați, având în vedere natura infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora, instanța reține că, în mod necesar, pentru dovedirea acuzațiilor formulate, trebuie dovedit faptul cunoașterii de către inculpați a unor împrejurări esențiale cauzei în care aceștia au fost audiați.
Având în vedere pregnantul caracter subiectiv al procesului intern al recepției informațiilor, în astfel de situații trebuie probat în plus că, în raport de condițiile și de împrejurările în care s-a înregistrat informația, aceasta nu avea cum să nu fie recepționată de martor în condițiile și în maniera în care evenimentul sau faptul asupra căruia poartă să fi avut loc.
Or, pe lângă caracterul echivoc al convorbirilor telefonice, se impune a se sublinia că, nu în toate cauzele/situațiile, informația transmisă de emițător, în forma eliptică în care a avut loc această transmitere, se plia pe existența unor informații preexistente ale receptorului, în raport de care aceasta avea sensul conferit de acuzațiile formulate împotriva celor doi inculpați.
În plus, în anumite cazuri, se poate recurge, pentru stabilirea existenței faptei, și a posibilității unui mobil care, în cazul infracțiunilor de mărturie mincinoasă poate fi reprezentat de legătura afectivă și intenția (ilicită) de a acorda sprijin unei persoane vizate de ancheta penală.
Această legătură subiectivă putea fi presupusă la momentul la care se afla încă în viață inculpatul C.G., însă ulterior acestui moment, inculpații puteau să-și retracteze declarațiile date anterior, beneficiind astfel de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968, lucru pe care nu l-a făcut.
În raport de toate aceste elemente, instanța a conchis că pe baza probațiunii administrate în cauză și a constatării că nu mai pot fi administrate alte probe nu și-a format convingerea că faptele inculpaților sunt prevăzute de legea penală. [Judecătoria Iași, Sentința penală nr. 1169/2014, portal.just.ro]