(1) La inceputul primei audieri, organul judiciar adreseaza persoanei vatamate intrebarile prevazute la art. 107, care se aplica in mod corespunzator.
(2) Persoanei vatamate i se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi asistata de avocat, iar in cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator in cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, in conditiile prevazute de lege;
d) dreptul de a fi incunostintata cu privire la desfasurarea procedurii, dreptul de a formula plangere prealabila, precum si dreptul de a se constitui parte civila;
e) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare;
f) obligatia de a comunica orice schimbare de adresa;
g) abrogata;
(3) Dispozitiile art. 109 alin. (1) si (2) si ale art. 110 se aplica in mod corespunzator.
(4) In cursul urmaririi penale, audierea persoanei vatamate se inregistreaza prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci cand organul de urmarire penala considera necesar sau atunci cand persoana vatamata a solicitat aceasta in mod expres, iar inregistrarea este posibila.
(5) Persoanei vatamate i se aduce la cunostinta cu ocazia primei audieri faptul ca, in cazul in care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, poate sa fie informata cu privire la punerea in libertate in orice mod sau evadarea acestuia.
(6) In cazul persoanelor vatamate pentru care a fost stabilita in conditiile legii existenta unor nevoi specifice de protectie, organul judiciar poate dispune una sau mai multe dintre urmatoarele masuri, atunci cand este posibil si cand acesta apreciaza ca nu se aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor:
a) audierea acestora in incinte concepute sau adaptate acestui scop;
b) audierea acestora prin intermediul sau in prezenta unui psiholog sau a altui specialist in consilierea victimelor;
c) audierea acestora, cat si eventuala lor reaudiere se realizeaza de aceeasi persoana, daca acest lucru este posibil si daca organul judiciar apreciaza ca aceasta nu aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(7) Audierea de catre organele de cercetare penala a persoanelor vatamate care au fost victime ale infractiunii de violenta in familie, prevazuta de art. 199 din Codul penal, ale infractiunilor de viol, agresiune sexuala, act sexual cu un minor si corupere sexuala a minorilor, prevazute la art. 218-221 din Codul penal, ale infractiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevazuta la art. 197 din Codul penal, hartuire, prevazuta de art. 208 din Codul penal, si hartuire sexuala, prevazuta de art. 223 din Codul penal, precum si in alte cazuri in care, din cauza imprejurarilor comiterii faptei, acest lucru se apreciaza ca fiind necesar, se efectueaza numai de catre o persoana de acelasi sex cu persoana vatamata, la cererea acesteia, cu exceptia cazului cand organul judiciar apreciaza ca aceasta aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(8) Daca persoana vatamata este minor, inregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audiovideo este obligatorie in toate cazurile. Atunci cand inregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza in declaratia persoanei vatamate, cu indicarea concreta a motivului pentru care inregistrarea nu a fost posibila.
(9) Audierea persoanei vatamate de catre organul judiciar care a inregistrat o plangere cu privire la savarsirea unei infractiuni se desfasoara de indata, iar, daca acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plangerii, fara intarzieri nejustificate.
(10) Declaratia data de persoana vatamata in conditiile alin. (9) constituie mijloc de proba chiar daca a fost administrata inainte de inceperea urmaririi penale.
Spre deosebire de declaratiile suspectului sau inculpatului, cele ale persoanei vatamate pot fi considerate ca avand, de principiu, un plus de credibilitate si valoare probanta si aceasta nu in considerarea aplicarii dispozitiilor procedurale, ci in considerarea resorturilor psihice ce determina la fiecare categorie de participanti la proces adoptarea unei pozitii sincere sau, dimpotriva, nesincere. Daca se poate presupune, cu titlu general, ca inculpatul este intotdeauna interesat sa ascunda adevarul sau cel putin o parte a acestuia, cu scopul evitarii/diminuarii raspunderii penale, nu acelasi lucru se poate spune despre persoana vatamata, care nu are interes in deformarea/ascunderea adevarului si care nici nu suporta vreo raspundere daca acest adevar este stabilit; dimpotriva, cata vreme interesul persoanei vatamate este animat de dorinta fireasca de a fi tras la raspundere penala cel care i-a cauzat lezarea, ea il va indica pe adevaratul autor (daca il cunoaste), si nu terta persoana, pentru ca inducerea in eroare a organului judiciar ar conduce la dovedirea netemeiniciei sustinerilor false ale persoanei vatamate, acea terta persoana avand desigur, la indemana mijloace eficiente de aparare (alibi real), iar persoana vatamata fiin constienta de o astfel de posibilitate. Nu mai putin, una este sa indici pe adevaratul autor si sa insisti in condamnarea sa justificata si alta este sa indici cu rea-credinta o alta persoana, riscand sa fie atrasa raspunderea penala nejustificata fata de ea; la aceasta a doua actiune, din considerente morale si penale, putine persoane s-ar incumeta, si acelea pentru motive subiective atat puternice si evidente, incat ar fi destul de usor de probat. [T.V. Gheorghe in Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu 2014, p. 264]