(1) Supravegherea tehnica se dispune de judecatorul de drepturi si libertati atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);
b) masura sa fie proportionala cu restrangerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute in alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnica se poate dispune in cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare si al materiilor explozive, de trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, in cazul infractiunilor care se savarsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate in mod ilegal, de evaziune fiscala, in cazul infractiunilor de coruptie si al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, infractiunilor impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori in cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.
(3) Inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte inregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.
(4) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decat daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2). Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta il apara, probele obtinute nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal, urmand a fi distruse, de indata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de indata, de catre procuror. Atunci cand apreciaza necesar, judecatorul dispune informarea avocatului.
Analizand cerintele C.E.D.O. exprimate in cauza Iordachi si altii c. Republicii Moldova, constatam ca simpla posibilitate, asa cum este prevazuta in art. 139 alin. (4) NCPP, ca discutiile telefonice dintre client si avocatul sau sa fie interceptate constituie o incalcare a dreptului la viata privata. Pentru procesul penal si pentru organele de cercetare penala este important faptul ca iau cunostinta de informatie, chiar daca, ulterior, procurorul dispune distrugerea probelor.
Din economia textului rezulta ca se distrug probele obtinute in acest fel. Intorcandu-ne la teoria generala a probelor si la impartirea lor in probe, mijloace de proba, mijloace de proba si procedee probatorii se observa ca metoda speciala de supraveghere, respectiv interceptarea comunicatiilor, este un procedeu probatoriu, inregistrarea constituie mijlocul de proba, iar informatia continuta in inregistrare, discutia dintre cei doi interlocutori, constituie proba. Din reglementarea art. 139 alin. (4) NCPP ar rezulta ca ceea ce trebuie distrus este proba, dar, in realitate, poate fi distrus mijlocul de proba, respectiv transcrierea convorbirilor, procesul verbal de interceptare, banda sau suportul pe care s-a facut inregistrarea. Distrugerea acestora din urma este in realitate o operatie imposibila, in conditiile in care inregistrarea se face pe suport digital, iaar simpla stergere a informatiei nu are drept efect distrugerea ei, respectiv imposibilitatea accesarii pe viitor. In anumite conditii, informatia continuta pe suporturi digitale poate fi recuperata si folosita.
Din textul art. 139 alin. (4) NCPP rezulta ca probele astfel obtinute trebuie sa fie distruxe si, pe cale de consecinta, nu pot fi folosite in procesul penal. Daca ne referim la informatia continuta in inregistrarea convorbirii avocat-client, lucrurile sunt clare, aceasta inregistrare nu poate fi folosita in procesul penal. Dar probele administrate de catre organele de urmarire penala, in urma audierii inregistrarilor? De exemplu, clientul discuta cu aparatorul sau despre locul unde a ascuns bunurile sustrase, oferind in acest sens indicii despre locul unde ar putea fi. Convorbirea este inregistrata, dar nu poate fi folosita in procesul penal, ea trebuie distrusa, in baza art. 139 alin. (4) teza finala NCPP, dar pe baza acestei discutii organele de urmarire penala efectueaza o perchezitie si gasesc la domiciliul suspectului bunurile sustrase. Va putea fi inlaturata aceasta proba – cu consecinta nevinovayiei suspectului – , avand in vedere ca proba pricipala, convorbirea, nu a fost legala si nu poate fi administrata in cauza?
Raspunsul la aceasta intrebare il gasim in art. 102 alin. (4) NCPP – “probele derivate se exclud daca au fost obtinute in mod direct din probele obtinute in mod nelegal si nu puteau fi obtinute in alt mod”. Rezulta ca, daca proba este derivata din convorbirea avocat-client, ea va fi inlaturata, daca informatia din convorbire a condus organele de urmarire penala pe o anumita pista, iar proba a fost administrata ca urmare a folosirii unui alt procedeu probatoriu, proba ramane valida cauzei. [C.M. Chirita in Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu 2014, p. 317-318]
Constituie o problema sensibila probele dobandite ca urmare a valorificarii informatiilor obtinute de catre organele de cercetare penala din probele ce trebuie distruse. In privinta acestora, normele sunt clare, dispozitia de distrugere este imperativa. Aceleasi probe vor fi controlate asupra legalitatii administrarii lor in procedura de camera preliminara, astfel incat exista temeiuri , indiferent de moment, vr fi excluse de la jidecata cauzei. Totusi, aceste probe nelegale – deoarece nu indeplinesc una sau mai multe dintre conditiile de autorizare – pot constitui o sursa de informatii valoroasa pentru obtinerea de alte probe. Acestea din urma nu pot fi considerate probe derivate in sensul art. 102 alin. (4) NCPP.
De exemplu, poate fi considerata o proba derivata expertiza care stabileste ca o urma de sange de la locul faptei apartine suspectului, in conditiile in care perchezitia ce a dus la identificarea petei de sange a fost declarata ilegala. Pe de alta parte, avem indoieli ca poate fi considerat ca fiind proba derivata un proces verbal de perchezitie efectuata legal intr-o incinta despre care organele de cercetare penala au aflat dintr-o supraveghere tehnica infirmata de catre judecatorul de drepturi si libertati. [C.M. Chirita in Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu 2014, p. 321]