Group 1

Art. 221. Continutul masurii arestului la domiciliu

(1) Masura arestului la domiciliu consta in obligatia impusa inculpatului, pe o perioada determinata, de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza si de a se supune unor restrictii stabilite de acesta.

(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte in fata organului de urmarire penala, a judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa nu comunice cu persoana vatamata sau membrii de familie ai acesteia, cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martorii ori expertii, precum si cu alte persoane stabilite de organul judiciar.

(3) Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.

(4) In cuprinsul incheierii prin care se dispune masura sunt prevazute in mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte si i se atrage atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii sau a obligatiilor care ii revin, masura arestului la domiciliu poate fi inlocuita cu masura arestarii preventive.

(5) Pe durata masurii, inculpatul poate parasi imobilul prevazut la alin. (1) pentru prezentarea in fata organelor judiciare, la chemarea acestora.

(6) La cererea scrisa si motivata a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin incheiere, ii poate permite acestuia parasirea imobilului pentru prezentarea la locul de munca, la cursuri de invatamant sau de pregatire profesionala ori la alte activitati similare sau pentru procurarea mijloacelor esentiale de existenta, precum si in alte situatii temeinic justificate, pentru o perioada determinata de timp, daca acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.

(7) In cazuri urgente, pentru motive intemeiate, inculpatul poate parasi imobilul, fara permisiunea judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata, pe durata de timp strict necesara, informand imediat despre aceasta institutia, organul sau autoritatea desemnata cu supravegherea sa si organul judiciar care a luat masura arestului la domiciliu ori in fata caruia se afla cauza.

(8) Copia incheierii judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata prin care s-a luat masura arestului la domiciliu se comunica, de indata, inculpatului si institutiei, organului sau autoritatii desemnate cu supravegherea sa, organului de politie in a carei circumscriptie locuieste acesta, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor si organelor de frontiera.

(9) Institutia, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifica periodic respectarea masurii si a obligatiilor de catre inculpat, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora, sesizeaza de indata procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, in cursul judecatii.

(10) Pentru supravegherea respectarii masurii arestului la domiciliu sau a obligatiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de politie poate patrunde in imobilul unde se executa masura, fara invoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc impreuna cu acesta.

(11) In cazul in care inculpatul incalca cu rea-credinta masura arestului la domiciliu sau obligatiile care ii revin ori exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu, poate dispune inlocuirea arestului la domiciliu cu masura arestarii preventive, in conditiile prevazute de lege.

Solicitarea inculpatului de a i se permite părăsirea domiciliului pentru a se deplasa la programul de lucru pe care i-l va impune angajatorul poate sa se înscrie în noţiunea de realizare a unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului, fiind vorba despre respectarea dreptului acestuia la muncă.
Insa, legea impune prezentarea cu exactitate a locurilor şi a programului în timpul căruia inculpatul solicită a se deplasa de la domiciliu, cererea neputand fi una generica, fără precizarea concreta a unui program de lucru exact pentru a se putea evalua numărul de ore ce reprezintă activităţile lucrative şi perioada de deplasare la şi de la serviciu. [Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-A Penala, Încheierea nr. 582/CO/CP din 04.06.2015, portal.just.ro]

Dispozitia de a permite inculpatului ca în fiecare zi să presteze activităţi la locul de muncă timp de 12 ore contravine dispoziţiilor art.221 alin.6 C. pr. pen., dar şi esenţei şi finalitatii acestei măsuri preventive restrictive, golind-o practic de conţinut.[Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, Decizia nr. 140/CO din 04.03.2015, portal.just.ro]

Incuviintarea parasirii domiciliului pentru prezentarea la locul de munca. În contestatia formulata de inculpata, a fost desfiintata încheierea atacata si rejudecând. în baza art. 221 alin. (6) Cod de procedura penala s-a încuviintat cererea formulata de inculpata V.P.O.M. de parasire la domiciliului pe durata masurii preventive a arestului la domiciliu, începând cu data de 30.10.2015 în zilele de luni, între orele 15,00-16,30; marti, între orele 07,30 – 13,00; miercuri, între orele 15,00-16,30; joi, între orele 07,30 – 13,00 si vineri, între orele 15,00-16,30 în vederea prezentarii la locul de munca din cadrul D. G. A. S. P. C. B.
În cauza sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 221 alin. (6) Cod de procedura penala, deoarece desfasurarea unei activitati lucrative, la un interval de peste doua luni de la dispunerea masurii arestului la domiciliu, în baza si pe durata contractului nr. xxxxx/08.12.2014 încheiat de inculpata cu D. G. A. S. P. C. B., constituie un motiv întemeiat pentru a conduce la o derogare de la regimul executarii masurii arestului la domiciliu în vederea respectarii dreptului la munca al inculpatei suspuse acestei masuri preventive în scopul procurarii resurselor financiare necesare subzistentei.
Având în vedere circumstantele personale ale inculpatei, derogarea temporara de la regimul masurii arestului la domiciliu (doua zile câte o ora si jumatate, respectiv trei zile câte cinci ore si jumatate) nu constituie, în conditiile specifice ale cauzei, o masura care sa lipseasca de substanta masura preventiva privativa de libertate care va fi în continuare în fiinta cu restul restrictiilor impuse.
Permisiunea de derogare temporara de la regimul masurii arestului la domiciliu va fi acordata numai pe durata existentei contractului nr. xxxxx/08.12.2014 încheiat de inculpata cu D. G. A. S. P. C. B. [Curtea de Apel Oradea, Sectia penala, Încheierea nr. 102/JDLC/ 28.10.2015, portal.just.ro]

Analiza arestului la domiciliu din perspectiva art. 2 Protocol 4 al CEDO şi nu al art. 5 paragraf 3 lit. c din Convenţie este greşită, însă aceasta eroare poate fi îndreptată în calea de atac.
Natura juridică a arestului la domiciliu este cea de măsură preventivă privativă de libertate, astfel cum s-a reţinut în decizia nr. 361/2015 a CCR: ”din perspectiva naturii/substanţei, duratei, efectelor, modalităţii de executare şi a intensităţii, atât măsura arestului preventiv, cât şi măsura preventivă a arestului la domiciliu privesc o interferenţă majoră în dreptul la libertate individuală a persoanei.
Aşa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât şi cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, de vreme ce, spre deosebire de controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, unde se poate impune interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate, ce reprezintă o restrângere a exerciţiului la liberă circulaţie, atât în cazul arestului la domiciliu, cât şi în cazul arestului preventiv inculpatul este obligat, pe durata luării măsurilor, să se afle într-un loc anume desemnat.
De asemenea, în susţinerea caracterului de măsură privativă de libertate a arestului la domiciliu, Curtea a retinut alte două argumente de natură normativă.
Astfel, cât priveşte condiţiile de luare a măsurii arestului la domiciliu, art.218 din Codul de procedură penală face trimitere la art. 223 din acelaşi cod care reglementează condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive şi, totodată, reglementează expres faptul că această măsură poate fi dispusă de către un judecător (judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de judecată), iar nu de către procuror, aşa încât Curtea a retinut că şi din această perspectivă cele două măsuri preventive au un regim juridic similar.
De altfel, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 noiembrie 1980, pronunţată în Cauza Guzzardi împotriva Italiei, (paragrafele 93 şi 95), potrivit căreia privarea de libertate poate îmbrăca diverse forme, nu întotdeauna asemănătoare cu închisoarea, acestea fiind necesar a fi evaluate nu din perspectiva formei, ci a conţinutului, cum ar fi obligaţia de a sta într-un spaţiu limitat, izolarea de societate şi de familie, încetarea îndeplinirii îndatoririlor oficiale, imposibilitatea contactului liber cu diferite categorii de persoane.” [Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a Penala, Încheierea nr. 764/C/CP din 20.07.2015, portal.just.ro]