(1) Clasarea se dispune cand:
a) nu se poate incepe urmarirea penala, intrucat nu sunt intrunite conditiile de fond si forma esentiale ale sesizarii;
b) exista unul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin. (1).
(2) Ordonanta de clasare cuprinde mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind:
a) ridicarea sau mentinerea masurilor asiguratorii; aceste masuri inceteaza de drept daca persoana vatamata nu introduce actiune in fata instantei civile, in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei;
b) restituirea bunurilor ridicate sau a cautiunii;
c) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de luare a masurii de siguranta a confiscarii speciale;
d) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de desfiintare totala sau partiala a unui inscris;
e) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de luare ori, dupa caz, de confirmare, de inlocuire sau de incetare a masurilor de siguranta prevazute de art. 109 sau 110 din Codul penal, dispozitiile art. 246 alin. (13) aplicandu-se in mod corespunzator;
f) cheltuielile judiciare.
(3) Daca in cursul urmaririi penale s-a luat una dintre masurile de siguranta prevazute de lege, se va face mentiune despre aceasta.
(4) In ordonanta se va face mentiune si cu privire la incetarea de drept a masurii preventive dispuse in cauza.
(5) Mentionarea motivelor de fapt si de drept este obligatorie numai daca procurorul nu isi insuseste argumentele cuprinse in propunerea organului de cercetare penala ori daca a existat un suspect in cauza.
Cazul de clasare reglementat de legiuitor in art. 315 alin. (1) lit. a) este criticabil, contrazicand obligatiile organului judiciar prevazute in art. 294 alin. (2) NCPP. Astfel, din economia art. 294 deducem ca primirea unei sesizari (plangere sau denunt) nu semnifica automat si investirea organului de urmarire penala. Examinand continutul si forma sesizarii, in ipoteza in care constata ca acestea nu intrunesc cerintele de ordin formal si pe cele de continut (descrierea faptei este incompleta sau neclara), in ipoteza in care nu ar decide sa se sesizeze din oficiu, organul de cercetare penala ar trebui sa dispuna restituirea pe cale administrativa. Aceasta maniera de restituire nu implica emiterea unei solutii de clasare, ci realizarea unei comunicari administrative cu petentul. Mai mult, verificarea are caracter prealabil – la primirea sesizarii – si obligatoriu pentru organul de urmarire penala.
Prin urmare, inca din acest filtru de admisibilitate s-ar decide daca pllangerea sau denuntul are abilitatea sa investeasca organul judiciar sau ar trebui restituite petitionarului in vederea completarii omisiunilor.
A admite posibilitatea emiterii solutiei de clasare intemeiate pe lipsa elementelor de fond sau/si forma ale sesizarii inseamna a recunoaste implicit, contrar prevederilor legale, posibilitatea ca aceasta verificare filtru impusa de art. 294 alin. (2) NCPP sa nu fi fost facuta ori sa fi fost facuta superficial, astfel incat ulterior, dupa ce organul de urmarire penala s-a apreciat a fi legal investit, sa constate toate aceste deficiente si sa dispuna clasarea. [D. Atasiei in Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu 2014, p. 793]