(1) Rechizitoriul se limiteaza la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si cuprinde in mod corespunzator mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta retinuta in sarcina inculpatului si incadrarea juridica a acesteia, probele si mijloacele de proba, cheltuielile judiciare, mentiunile prevazute la art. 330 si 331, dispozitia de trimitere in judecata, precum si alte mentiuni necesare pentru solutionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand a fost intocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Cand a fost intocmit de un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de sectie, iar cand a fost intocmit de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet. In cauzele cu arestati, verificarea se face de urgenta si inainte de expirarea duratei arestarii preventive.
(2) In rechizitoriu se arata numele si prenumele persoanelor care trebuie citate in instanta, cu indicarea calitatii lor in proces, si locul unde urmeaza a fi citate.
(3) Procurorul intocmeste un singur rechizitoriu chiar daca lucrarile urmaririi penale privesc mai multe fapte ori mai multi suspecti si inculpati si chiar daca se dau acestora rezolvari diferite, potrivit art. 327.
Sunt in continuare aplicabile dispozitiile Deciziei nr. 9/2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, prin care s-a statuat ca rechizitoriul trebuie sa contina mentiunea “verificat sub aspectul legalitatii temeiniciei”, lipsa acestei mentiuni urmand a atrage neregularitatea actului de sesizare. Neprevederea expresa in legea procesuala a formei pe care trebuie sa o imbrace actul procesual al verificarii legalitatii si temeiniciei rechizitoriului nu poate inlatura obligativitatea mentionarii ei explicite. Indeplinirea procedurii de verificare prevazute in art. 328 alin. (1) NCPP nu trebuie sa fie echivoca si nici nu poate fi considerata ca ar rezulta implicit din semnarea unei adrese de inaintare a dosarului, cat timp rechizitoriului ii lipseste mentiunea privind verificarea lui sub aspectul legalitatii si temeiniciei. Adresa de inaintare semnata de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondenta intre autoritatile judiciare, sesizarea instantei neputand fi decat efectul rechizitoriului, care trebuie sa cuprinda dispozitia de trimitere in judecata si mentiunea verificarii lui sub aspectul legalitatii si temeiniciei de catre prim-procurorul parchetului. Lipsa verificarii legalitatii si temeiniciei rechizitoriului invalideaza sesizarea instantei, aceasta fiind facuta cu incalcarea unor dispozitii legale esentiale. [V. Vaduva, In Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu 2014, p. 824]
”Noţiunii de regularitate a rechizitoriului îi corespund următoarele criterii:
1. verificarea rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei de către procurorul ierarhic superior;
2. cuprinderea menţiunilor obligatorii prevăzute de art. 328 C.proc.pen., respectiv denumirea parchetului emitent, data întocmirii rechizitoriului, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, semnătura celui care l-a întocmit, fapta şi persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală (pentru determinarea limitelor urmăririi penale se vor analiza: ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem, ordonanţa de continuare a urmăririi penale faţă de suspect, ordonanţa prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, eventual ordonanţa prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale sau ordonanţa de reunire a cauzelor)încadrarea juridică a acesteia, motivele de fapt şi de drept, probele pe care se întemeiază acuzarea, actele de urmărire penală efectuate, datele referitoare la eventuale măsuri preventive sau asigurătorii dispuse în cauză, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare, numele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul în care urmează a fi citate;
3. descrierea în cuprinsul rechizitoriului a faptelor care constituie obiectul acuzării faţă de fiecare inculpat în parte pentru a se putea stabili limitele şi obiectul judecăţii.Prin raportare la fiecare dintre aceste criterii, judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul emis în cauză nu conţine vicii de fond sau de formă, cuprinzând menţiunile prevăzute de art. 328 C.proc.pen., fiind apt să învestească instanţa în mod valabil şi să asigure posibilitatea inculpatei de a exercita o apărare concretă şi efectivă prin raportare la faptele de care este acuzat.
Susţinerea inculpatei, referitoare la aprecierea procurorului că inculpata este cunoscută cu antecedente penale, nu este o veritabilă excepţie de neregularitate a rechizitoriului, fiind, de fapt, o apărare de fond, care urmează a fi analizată în cadrul verificărilor ce se vor efectua cu privire la temeinicia acuzaţiei penale formulate prin actul de sesizare. A arătat inculpata în concluziile formulate că potrivit art. 3 şi 4 din C:proc.pen, sarcina organului de urmărire penală este aceea de a strânge probe pentru a determina dacă se impune trimiterea în judecată, dispoziţii care, coroborate cu principiul legalităţii, presupun strângerea de probe în vederea determinării exacte a împrejurărilor săvârşirii faptei, pentru a determina în mod corect încadrarea juridică şi consecinţele complete ce decurg din aceasta. Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că există controverse în literatura de specialitate şi în practica judiciară cu privire la subsumarea antecedenţei penale noţiunii de încadrare juridică, iar, pe de altă parte, există unanimitate de opinii cu privire la faptul că pluralitatea de infracţiuni nu intră în sfera noţiunii de încadrare juridică. Astfel, în primul rând, încadrarea juridică dată faptei reprezintă dispoziţia din legea penală aplicabilă faptei concrete săvârşite de inculpată, iar în al doilea rând, atâta vreme cât procurorul a stabilit o încadrare juridică, independent de corectitudinea acesteia, din această perspectivă, rechizitoriul este legal întocmit. Judecătorul de cameră preliminară nu este abilitat de lege să verifice raţionamentul procurorului cu privire la stabilirea încadrării juridice, această atribuţie revenind instanţei de judecată. Pe cale de consecinţă, dat fiind că, în fapt, inculpata a invocat, în cadrul procedurii de cameră preliminară aspecte care excede obiectului acestei proceduri, neavând deschisă această cale de legiuitor, judecătorul de cameră preliminară a calificat critica inculpatei ca fiind o apărare de fond, şi a respins-o, ca inadmisibilă.” [Judecătoria Iași, Încheierea de şedinţă pronunţată la data de 30 aprilie 2015, portal.just.ro]
”Rechizitoriul este neregulamentar întocmit în ceea ce priveste infractiunile de santaj si abuz în serviciu retinute în sarcina inculpatului din actul de sesizare întrucât nu sunt indicate persoanele vatamate prin savârsirea acestor infractiuni.
Astfel, referitor la infractiunile de abuz în serviciu s-a constatat ca nu au fost identificate persoanele vatamate prin aceste infractiuni, care sunt infractiuni de rezultat si nu de pericol.
În ceea ce priveste infractiunea de santaj s-a retinut ca numita L. M., cu privire la care se sustine ca ar fi fost santajata de inculpat a fost audiata în calitate de martor.
Potrivit art.79 Cod procedura penala persoana vatamata este persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala prin fapta penala. Persoana vatamata printr-o fapta pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu si care nu doreste sa participe la procesul penal trebuie sa înstiinteze despre aceasta organul judiciar, care, daca apreciaza necesar, o va putea audia în calitate de martor.
Persoana vatamata are drepturile si obligatiile prevazute în art.111 alin.2 Cod procedura penala pe care organul judiciar trebuie sa i le aduca la cunostinta la începutul primei audieri.
De asemenea, potrivit art.84 Cod procedura penala persoana vatamata poate excita actiunea civila în cadrul procesului penal, sens în care dobândeste calitatea de parte civila, iar, potrivit art.85 Cod procedura penala are drepturile prevazute la art.81 Cod procedura penala, dintre care retinem dreptul de a propune administrarea de probe de catre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei si de a consulta dosarul, în conditiile legii.
Din lecturarea declaratiilor date de L. M. în cursul urmaririi penale rezulta ca aceasta a fost audiata doar în calitate de martor, desi potrivit art.114 alin 1 Cod procedura penala poate fi audiata în calitate de martor orice persoana, cu exceptia partilor si subiectilor procesuali principali.
De asemenea organele de urmarire penala nu i-au adus la cunostinta ca poate participa în calitate de persoana vatamata sau sa se constituie parte civila în cauza.
Indicarea de catre procuror a persoanelor vatamate se impune, pe de o parte, pentru a permite persoanelor vatamate sau partilor civile sa îsi exercite drepturile procesuale conferite de Codul de procedura penala, iar pe de alta parte, pentru stabilirea corecta a cadrului procesual si conferirea inculpatului a posibilitatii de a-si formula aparari vis a vis de cererile si exceptiile pe care le pot formula persoanele vatamate, care au posibilitatea de a se constitui parti civile în cauza.
Doar persoana vatamata este în masura sa renunte la aceasta calitate, având obligatia sa încunostiinteze organele de urmarire penala despre aceasta împrejurare.
S-a apreciat ca se impune indicarea persoanelor vatamate prin comiterea infractiunilor mai sus mentionate si raportat la considerentele Deciziei nr.641/2014 a Curtii Constitutionale, în considerentele careia se arata ca acestora trebuie sa li se ofere aceleasi drepturi ca si inculpatului, prevederile art.6 din CEDO trebuind respectate si în domeniul procedurilor penale care nu tin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv si în ceea ce priveste procedura camerei preliminare.” [Curtea de Apel Oradea, Încheierea penala nr. 14/CP din 20 martie 2015, portal.just.ro]