(1) Hotararile sunt supuse casarii in urmatoarele cazuri:
1. in cursul judecatii nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, atunci cand judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente;
2. abrogat;
3. abrogat;
4. abrogat;
5. abrogat;
6. abrogat;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;
8. in mod gresit s-a dispus incetarea procesului penal;
9. abrogat;
10. abrogat;
11. nu s-a constatat gratierea sau in mod gresit s-a constatat ca pedeapsa aplicata inculpatului a fost gratiata;
12. s-au aplicat pedepse in alte limite decat cele prevazute de lege;
13. abrogat;
14. abrogat;
(2) Cazurile prevazute la alin. (1) pot constitui temei al casarii hotararii doar daca nu au fost invocate pe calea apelului sau in cursul judecarii apelului ori daca, desi au fost invocate, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.
(3) In cazul in care cererea de recurs in casatie a fost respinsa, partea sau procurorul care a declarat recursul in casatie nu mai poate formula o noua cerere impotriva aceleiasi hotarari, indiferent de motivul invocat.
Cazurile de recurs in casatie nu mai sunt susceptibile de o interpretare extensiva, iar argumentele ce se regasesc in jurisprudenta Curtii Constitutionale in aceasta materie nu mai subzista. Recursul nu mai este o cale ordinara de atac, caz in care s-ar fi justificat extinderea controlului judiciar cu privire la motivele de nelegalitate echivalente cu cele expres prevazute de lege. [G. Tudor in Noul Cod de procedura penala comentat, Editura Hamangiu 2014, p. 1106-1107]
Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., care poate fi invocat de partea civilă în exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, priveşte nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie exclusiv în cursul judecăţii, iar nu şi în cursul urmăririi penale. [ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 240/RC din 22 iunie 2016, www.scj.ro]
[Pct. 7] va fi aplicabil si in situatia in care fata de inculpat s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei sau amanarea aplicarii pentru o fapta care nu este tipica. [M. Udroiu, Procedura penala. Partea speciala. Noul Cod de procedura penala, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2015, p. 359]
Nu poate fi invocat … [pct. 7], pentru a se obtine incadrarii juridice a faptei sau pentru a se constata incidenta unei cauze justificative sau de neinputabilitate. [M. Udroiu, Procedura penala. Partea speciala. Noul Cod de procedura penala, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2015, p. 360]
Încadrarea juridică a faptei de violare de domiciliu în dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. pen. referitoare la forma de bază a infracţiunii sau în dispoziţiile art. 224 alin. (2) C. pen. referitoare la varianta agravată a acestei infracţiuni nu se include în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din noul Cod de procedură penală, întrucât, în cadrul acestui caz de recurs în casaţie, instanţa stabileşte dacă fapta este sau nu este incriminată, neputându-se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pe calea recursului în casaţie. [ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014,www.scj.ro]
Aplicabilitatea sau inaplicabilitatea prevederilor art. 4 C. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, din punct de vedere al existenţei calităţii subiectului activ al infracţiunii conform legii noi, se include în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi, în consecinţă, poate fi verificată pe calea recursului în casaţie întemeiat pe aceste dispoziţii.[ICCJ, Secţia penală, decizia nr. 64/RC din 16 februarie 2015, www.scj.ro]
Dacă prima instanţă, prin sentinţa pronunţată înainte de 1 februarie 2014, a constatat intervenţia prescripţiei răspunderii penale cu privire la unele dintre infracţiunile concurente săvârşite de inculpat, iar instanţa de apel, prin decizia pronunţată după 1 februarie 2014, a aplicat dispoziţiile noului Cod penal, ca lege penală mai favorabilă, numai cu privire la infracţiunile pentru care prima instanţă a dispus condamnarea, pe baza principiului non reformatio in pejus, întrucât în cauză au formulat apel numai inculpatul şi partea civilă exclusiv sub aspectul laturii civile, nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din noul Cod de procedură penală, referitor la greşita încetare a procesului penal, chiar dacă în raport cu dispoziţiilor noului Cod penal termenele de prescripţie a răspunderii penale nu erau împlinite la data judecării apelului, deoarece pe calea recursului în casaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din noul Cod de procedură penală nu poate fi cenzurată aplicarea principiului non reformatio in pejus şi nici modul în care instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 din noul Cod penal. [ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015, www.scj.ro]
Va fi incident [pct. 8] si in ipoteza in care solutia de incetare a procesului penal a fost dispusa in baza unui temei retinut eronat, caz in care se impune schimbarea temeiului solutiei de incetare a procesului penal prin retinerea celui corect.
In ipoteza in care in cauza existau probe cu privire la incidenta vreunuia dintre cazurile prevazute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) NCPP, iar instanta nu a dispus incetarea procesului penal va putea fi exercitata contestatia in anulare in conditiile art. 426 lit. b), respectiv lit. i) NCPP, iar nu recursul in casatie. [M. Udroiu, Procedura penala. Partea speciala. Noul Cod de procedura penala, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2015, p. 360]
În cazul în care inculpatul a declarat recurs în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. – prin care se susţine că instanţa de apel a dispus în mod greşit încetarea procesului penal ca efect al prescripţiei răspunderii penale şi că sunt incidente dispoziţiile privind legea penală de dezincriminare – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal de către instanţa de apel, întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale nu era împlinit la data pronunţării deciziei, admite recursul în casaţie, casează decizia pronunţată în apel şi dispune rejudecarea de către instanţa de apel, conform art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cu respectarea principiului non reformatio in pejus prevăzut în art. 444 alin. (1) C. proc. pen.[ICCJ, Secţia penală, decizia nr. 286/RC din 22 septembrie 2015, www.scj.ro]
Potrivit dispoziţiilor art. 230 alin. (1) NCP, referitoare la furtul în scop de folosinţă, furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 privind infracţiunea de furt sau art. 229 privind infracţiunea de furt calificat, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.
În cazul furtului în scop de folosinţă, aplicarea unei pedepse care depăşeşte maximul special rezultat prin aplicarea dispoziţiilor art. 230 alin. (1) NCP – maximul special prevăzut în art. 228 sau art. 229 NCP, redus cu o treime -, în condiţiile în care instanţa nu a reţinut incidenţa niciunei cauze de majorare a pedepsei, se încadrează în cazul de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 NCPP referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Aplicarea pedepsei accesorii independent de pedeapsa complementară nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie, întrucât excede cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de lege. [ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 249/RC din 14 octombrie 2014, www.scj.ro]
Aplicarea unei pedepse inferioare minimului special prevăzut în norma de incriminare, în condiţiile în care instanţa nu a reţinut circumstanţe atenuante sau incidenţa unei cauze de reducere a pedepsei, se încadrează în cazul de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. [ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 246/RC din 13 octombrie 2014, www.scj.ro]
În cazul concursului de infracţiuni, adăugarea la pedeapsa cea mai grea a unui spor inferior fracţiei prevăzute în art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, cu consecinţa aplicării unei pedepse rezultante inferioare pedepsei determinate conform art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. [ICCJ, Secţia penală, decizia nr. 27/RC din 22 ianuarie 2015, www.scj.ro]
În cazul concursului de infracţiuni, în ipoteza în care instanţa de apel a constatat că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior şi a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă care depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât aplicarea unei pedepse rezultante care depăşeşte limita prevăzută în art. 34 alin. (2) C. pen. anterior reprezintă aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.[ICCJ, Secţia penală, decizia nr. 63/RC din 2 martie 2016, www.scj.ro]
Înlăturarea beneficiului procedurii simplificate nu poate fi invocată pe calea recursului în casaţie, în temeiul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege). În raport cu limitele recursului în casaţie, care are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanţa nu poate aplica dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., analiza incidenţei acestora fiind atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv apel. [ICCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/RC/2016, www.scj.ro]
Nu poate fi supusă analizei în cadrul cazului de recurs în casaţie prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 12 NCPP (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), solicitarea recurentei inculpate de a se lua act de împăcarea părţilor intervenită în faza apelului – declaraţia notarială fiind depusă la termenul la care instanţa a rămas în pronunţare.[ICCJ, Secția penală, Decizia nr. 186/RC/2016, www.scj.ro]
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dacă instanţa de apel a stabilit pentru infracţiuni concurente pedepse situate sub limita minimă specială prevăzută în Codul penal anterior, aplicabil în cauză ca lege penală mai favorabilă, în condiţiile în care nu a reţinut circumstanţe atenuante.
În această ipoteză, dacă instanţa de apel a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, iar noua pedeapsă rezultantă, aplicată în recurs în casaţie pe baza pedepselor stabilite la nivelul limitei minime speciale prevăzute în Codul penal anterior, nu întruneşte condiţia prevăzută în art. 81 alin. (2) C. pen. anterior, dar întruneşte condiţia prevăzută în art. 861 alin. (2) C. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere. [I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 404/RC din 15 decembrie 2015, www.scj.ro]