(1) Persoana condamnata definitiv care a fost judecata in lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal in termen de o luna din ziua in care a luat cunostinta, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfasurat un proces penal impotriva sa.
(2) Este considerata judecata in lipsa persoana condamnata care nu a fost citata la proces si nu a luat cunostinta in niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, desi a avut cunostinta de proces, a lipsit in mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut incunostinta instanta. Nu se considera judecata in lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un aparator ales ori un mandatar, daca acestia s-au prezentat oricand in cursul procesului, si nici persoana care, dupa comunicarea, potrivit legii, a sentintei de condamnare, nu a declarat apel, a renuntat la declararea lui ori si-a retras apelul.
(3) Pentru persoana condamnata definitiv judecata in lipsa fata de care un stat strain a dispus extradarea sau predarea in baza mandatului european de arestare, termenul prevazut la alin. (1) curge de la data la care, dupa aducerea in tara, i-a fost comunicata hotararea de condamnare.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis in cazul in care persoana condamnata a solicitat sa fie judecata in lipsa.
(5) Dispozitiile alineatelor precedente se aplica in mod corespunzator persoanei fata de care s-a pronuntat o hotarare de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei.
ICCJ. Dezlegare chestiune de drept ref obiectul cererii de redeschidere a procesului penal
Citarea inculpatei potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data desfăşurării procesului nu justifică a se concluziona că aceasta s-ar fi sustras de la judecată sau, cu atât mai mult, că ar fi avut cunoştinţă de proces.
Independent de legala sa citare, raportat la jurisprudenţa Curţii de la Strassbourg, ceea ce reprezintă importanţă pentru a se considera că un acuzat a fost judecat în lipsă este aceea ca acesta să nu fi fost informat personal despre procedurile întreprinse împotriva lui, neavând cunoştinţă de proces.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentate ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Concluzionând, raportându-se la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil şi la interpretarea dată acestui articol de Curtea Europeană în jurisprudenţa sa (care recunoaşte un drept la redeschiderea procedurilor în cazurile în care judecata în lipsă nu este consecinţa renunţării voluntare din partea acuzatului la dreptul de a fi prezent în instanţă pentru a-şi face apărările), tribunalul consideră că în cauza de faţă privind pe condamnata sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal, iar persoanei judecate în lipsă care a fost condamnată definitiv trebuie să-i fie garantat dreptul ca, ulterior condamnării, o instanţă să statueze din nou, după audierea acesteia, asupra temeiniciei acuzaţiei în fapt şi în drept, întrucât nu a avut cunoştinţă de procesul penal împotriva sa şi nu rezultă că ar fi renunţat, în mod neechivoc, la dreptul său de a fi prezentă în instanţă şi de a se apăra sau că s-a sustras judecăţii.
Totodată, cum la dosar nu există dovada comunicării sentinţei de condamnare către petentă, dar nici a faptului că persoanei predate i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul, după caz : la exercitarea unei căi de atac, potrivit Codului de procedură penală sau la rejudecarea cauzei, potrivit Codului de procedură penală, tribunalul consideră că cererea de redeschidere a procesului penal este admisibilă. [Tribunalul Ialomița, Secţia penală, Încheierea de şedinţă din data de 8 aprilie 2015, portal.just.ro]
Interpretarea sintagmei „nu a fost citată la proces”. ”Cererea de redeschidere a procesului penal nu este admisibilă în principiu. Una dintre condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a se admite o astfel de cerere este aceea ca persoana condamnată să nu fi fost citată în mod legal la soluţionarea cauzei. Or, petentul a fost legal citat la adresa sa de domiciliu, există dovezi mai sus amintite că de la momentul declanşării procesului s-a prezentat de cel puţin două ori la acest domiciliu şi este imposibil de admis că tatăl sau fraţii săi nu i-au comunicat faptul că a fost căutat de către agenţii de poliţie pentru executarea unor mandate de aducere şi că a fost citat prin afişare în mod repetat.
Procedura redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, reglementată de art. 466 alin. 2 C.p.p., este admisibilă doar în două situaţii respectiv persoana nu a fost citată şi nu a luat cunoştinţă în nici un alt mod oficial despre proces sau a avut cunoştinţă de proces, dar a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Fiind o procedură inclusă în capitolul V – căile extraordinare de atac, al Codului de procedură penală, legiuitorul a prevăzut condiţii stricte, limitative, care trebuie să fie cumulativ îndeplinite, pentru a se asigura accesul la o nouă judecată numai în situaţii excepţionale şi nu atunci când condamnatul s-a sustras de la judecată sau nu a fost interesat de propria situaţie juridică.
Curtea de Apel Timişoara analizând cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnat, a constatat că aceasta nu îndeplineşte condiţiile art. 466 alin 2 C. pr. pen.., pe de o parte, acesta a fost legal citat, pe de altă parte după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, or calea extraordinară de atac prevăzută de art. 466 C. pr. pen. nu poate fi exercitată omisso medio.
Faţă de motivul invocat de către persoana condamnată, se observă că prima ipoteză avută în vedere de art. 466 alin 2 C. pr. pen. este dublu condiţionată, legiuitorul instituind expres ca persoana condamnată să nu fi fost citată la proces şi să nu fi luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta.
Redactarea acestei prevederi legale nu permite interpretarea în sensul că sintagma „nu a fost citată la proces” are o semnificaţie echivalentă „încunoștințării despre proces” întrucât, o asemenea interpretare presupune neluarea în considerare a celei de-a doua condiţii care se impunea fi întrunită cumulativ, respectiv ca persoana să nu fi luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre proces. Or, interpretarea extensivă a primei condiţii ar atrage lipsa de aplicabilitate a celei de-a doua condiţii, aspect nepermis pe cale de interpretare, fiind necesară o intervenţie a legiuitorului în acest sens.
În altă ordine de idei, sintagma „nu a fost citat la proces” nu poate fi interpretată nici în sensul că s-ar afla în această ipoteză orice persoană care nu a luat personal la cunoştinţă despre citarea legal efectuată, întrucât o asemenea abordare ar echivala cu limitarea posibilităţilor de legală citare doar la înmânarea citaţiei personal celui citat. Or, în ambele reglementări procesual penale, legiuitorul a permis în mod explicit ca, în ipoteza în care citaţia nu se poate înmâna personal celui citat, aceasta să se înmâneze fie altor persoane prevăzute de lege, fie să se afişeze în locurile şi în formele expres prevăzute de lege. În aceste din urmă situaţii, din punct de vedere procedural, persoana este considerată că a luat cunoştinţă de citarea legal efectuată.” [Judecătoria Arad, Sentinţa penală nr. 357/2015, definitivă prin Decizia nr. 354/A/26.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, portal.just.ro]
Noțiunea de ”notificare oficială”. În speţă, la primul termen de judecată acordat, cauza a fost amânată întrucât părţile au fost citate, iar la termenul următor, citaţia adresată inculpatei la domiciliu s-a întors cu menţiunea că aceasta este plecată în Italia.
Pentru termenul următor, când avut loc şi judecata în fond a cauzei, inculpata a fost citată din nou la aceeaşi adresă, citaţia întorcându-se cu aceeași menţiune privind faptul că inculpata nu mai locuieşte la adresa respectivă şi este plecată în Italia. Tot pentru acelaşi termen, s-a dispus emiterea unui mandat de aducere pentru inculpată, care însă nu a fost executat de organele de poliţie, precum şi citarea prin afişare la uşa instanţei.
Dispozitivul sentinţei pronunţată în cauză a fost comunicat către inculpata la aceeaşi adresă şi s-a întors tot cu menţiunea că aceasta este plecată în Italia. În aceste condiţii sentinţa penală a rămas definitivă prin neapelare, fiind emise formele de executare ale acesteia.
Este de subliniat că şi în cursul urmăririi penale inculpata nu a fost audiată, actele de căutare dovedind că este plecată în Italia, neexistând practic o înştiinţare oficială către inculpată din care aceasta să afle că se desfăşoară un proces penal împotriva sa.
În această privinţă, Curtea nu poate fi de acord cu argumentul invocat de prima instanţă, care a apreciat că inculpata cunoştea de proces deoarece din rechizitoriu rezultă că organele de poliţie au luat telefonic legătura cu mama inculpatei, aflată şi ea în Italia, şi că aceasta a precizat că o va anunţa pe inculpată de proces, întrucât această „procedură” nu poate constitui o înştiinţare oficială, în sensul art. 466 al. 2 Cod pr. penală.
Curtea constată că în acest fel condamnata nu a fost citată în mod legal la proces şi nici nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerată ca fiind persoană condamnată în lipsă ce are dreptul de cere rejudecarea cauzei sale. [Curtea de Apel Galați, Decizia nr. 461/A/8.04.2015, portal.just.ro]
Din actele depuse la dosar rezultă că petentul are domiciliul în Germania, în oraşul Leipzig, unde locuieşte împreună cu familia, de peste 15 de ani, având loc de muncă.
În cursul urmăririi penale petentul nu a fost găsit şi nu a dat nicio declaraţie. În tot cursul judecăţii acesta a fost citat la adresele cunoscute, din municipiul Roman. Procedura de citare a fost îndeplinită prin afişare şi nu face dovada că petentul a luat cunoştinţă în mod efectiv despre existenţa acestui proces penal, în sensul dispoziţiilor art. 466 alin. 2 Cod procedură penală. Din conţinutul proceselor verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere emise de instanţă reiese că petentul era stabilit, din anul 1991 în Germania. De altfel, Curtea de Apel Bacău a reţinut, în considerentele deciziei penale că ,,este un fapt cert că, în tot cursul procesului penal inculpatul a avut locuinţa în Germania, nefiind vorba de o simplă călătorie sau o situaţie temporară, ci având caracter definitiv”. Mai reţine instanţa că petentul şi-a stabilit locuinţa în Germania înainte de declanşarea urmăririi penale şi că ,,nici procurorul, nici prima instanţă nu a avut cunoştinţă de toate coordonatele necesare citării sale în străinătate”.
Nefiind legal citat petentul condamnat nu a avut cunoştinţă de procesul care s-a judecat în lipsa sa.
Acesta nu a declarat personal apel sau recurs împotriva sentinţei prin care a fost condamnat. Căile de atac au fost exercitate de avocaţii din oficiu, care i-au asigurat apărarea în cursul judecăţii, fiind desemnaţi la cererea instanţelor.
Este adevărat că, la un moment dat, în cursul judecăţii la instanţa de fond petentul a fost asistat de avocat ales, acelaşi avocat care îl asista şi pe fratele inculpatului, judecat în aceeaşi cauză. Susţinerea petentului condamnat, precum că fratele său, i-a angajat avocat, în lipsa lui, este credibilă, întrucât împuternicirea avocaţială care atestă dreptul avocatului de a susţine cauza pentru petent nu este semnată de nimeni, la rubrica ,,client/reprezentant”.
Prin urmare petentul nu şi-a desemnat personal avocat, în sensul dispoziţiilor art. 466 alin. 2 Cod procedură penală.
Faţă de considerentele expuse, s-a reţinut că cererea de redeschidere a procesului penal este întemeiată şi în temeiul art. 466, art. 469 alin. 3 Cod procedură penală a fost admisă ca atare. [Tribunalul Neamț, Hotărârea din 17 iunie 2015, portal.just.ro]
Înalta Curte nu poate reţine susţinerile condamnatei în sensul că nu a fost citată la domiciliu ci la sediul apărătorului, motiv pentru care nu a avut cunoştinţă despre recurs şi că, întrucât a pierdut legătura cu fostul avocat, neştiind care este situaţia dosarului, a contactat un nou avocat. Chiar dacă în dosarul de recurs nu există vreo delegaţie sau vreun demers al fostului avocat, nu se poate aprecia că inculpata nu a avut cunoştinţă despre soluţionarea căii de atac, având în vedere dispoziţiile legale privind exercitarea profesiei de avocat, care îl obligă pe acesta să ţină permanent legătura cu clientul său, iar în situaţia în care contractul de asistenţă juridică încetează să ii restituie acestuia toate documentele privitoare la cauză (art. 108 şi următoarele şi art. 149 din Statutul profesiei de avocat).
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 259 alin. (2) C. proc. pen. [respectiv art. 177 C. proc. pen. (1969)], inculpata avea obligaţia de a încunoştinţa instanţa despre orice modificare cu privire la locuinţa sa, obligaţie adusă la cunoştinţă încă din faza de urmărire penală, ultima înştiinţare a instanţei în acest sens fiind făcută în faţa Tribunalului, împrejurare în care chiar inculpata a arătat ca adresă de comunicare a actelor de procedură sediul apărătorului ales.
Astfel, având în vedere că inculpata nu a înştiinţat organele judiciare despre încetarea contractului de asistenţă cu avocatul şi nici cu privire la adresa unde poate fi găsită, împrejurarea că nu a avut cunoştinţă despre soluţionarea recursului nu poate fi imputată instanţelor judecătoreşti române, în această situaţie găsindu-şi aplicarea principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans conform căruia nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa culpă şi nici să se apere valorificând un asemenea temei. În aceste condiţii, Înalta Curte nu o poate considera pe condamnata ca fiind o persoană judecată în lipsă în sensul art. 466 C. proc. pen.” [ICCJ, Secţia Penală, Decizia nr. 2983/2014, www.scj.ro]