(1) Judecatorul de drepturi si libertati, in cursul urmaririi penale, la propunerea procurorului, sau, dupa caz, judecatorul de camera preliminara ori instanta poate dispune, daca exista motive temeinice care justifica suspiciunea rezonabila ca persoana juridica a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si numai pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:
a) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;
b) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea fuziunii, a divizarii sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, inceputa anterior sau in cursul urmaririi penale;
c) interzicerea unor operatiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolventa persoanei juridice;
d) interzicerea incheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
e) interzicerea desfasurarii activitatilor de natura celor cu ocazia carora a fost comisa infractiunea.
(2) Pentru a asigura respectarea masurilor prevazute la alin. (1), persoana juridica poate fi obligata la depunerea unei cautiuni constand intr-o suma de bani care nu poate fi mai mica de 10.000 lei. Cautiunea se restituie la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, de amanare a aplicarii pedepsei, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de incetare a procesului penal, pronuntate in cauza, daca persoana juridica a respectat masura sau masurile preventive, precum si in cazul in care, prin hotarare definitiva, s-a dispus achitarea persoanei juridice.
(3) Cautiunea nu se restituie in cazul nerespectarii de catre persoana juridica a masurii sau a masurilor preventive luate, facandu-se venit la bugetul de stat la data ramanerii definitive a hotararii pronuntate in cauza, precum si daca s-a dispus plata din cautiune, in ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(4) Masurile preventive prevazute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioada de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii in cursul urmaririi penale si a mentinerii in cursul procedurii de camera preliminara si al judecatii, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputand depasi 60 de zile.
(5) In cursul urmaririi penale, masurile preventive se dispun de judecatorul de drepturi si libertati prin incheiere motivata data in camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Impotriva incheierii se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori instanta ierarhic superioara, de catre persoana juridica si procuror, in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru persoana juridica lipsa.
(8) Masurile preventive se revoca de catre judecatorul de drepturi si libertati la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de catre judecatorul de camera preliminara si de catre instanta si din oficiu, numai cand se constata ca nu mai exista temeiurile care au justificat luarea sau mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (5)-(7) se aplica in mod corespunzator.
(9) Impotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate masurile prevazute la art. 265 si art. 283 alin. (2), iar fata de practicianul in insolventa, masura prevazuta la art. 283 alin. (2).
(10) Luarea masurilor preventive nu impiedica luarea masurilor asiguratorii conform art. 249-256.
Textul nu prevede nicio conditie de luare a masurilor preventive raportat la gravitatea abstracta sau concreta a infractiunii savarsite, astfel ca masurile preventive pot fi aplicate persoanei juridice pentru orice infractiune. Desigur, avand in vedere scopul si natura masurilor preventive, acestea trebuie luate numai in acele cazuri in care sunt necesare pentru buna desfasurare a procesului penal si nu sunt intotdeauna potrivite sau necesare pentru orice tip de infractiune. Prin urmare, desi textul de lege actual, la fel ca si cel din reglementarea anterioara, nu o prevede in mod expres, organele judiciare vor trebui sa aiba in vedere mai multe aspecte atunci cand decid asupra luarii masuriilor preventive fata de persoana juridica, precum: naura si gravitatea infractiunii, riscul ca aceata sa dispara, posibilitatea ca aceasta sa isi micsoreze in mod fraudulos activul patrimonial etc. (A.R. Ilie, Angajarea raspunderii penale a persoanei juridice, Ed. C.H. Beck, Bucuresti 2011, p. 319). [A. Pichler in Noul Cod de procedura penala. Note. Corelatii. Explicatii. Coordonator Petre Buneci, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p. 598]
Si in cazul persoanelor juridice este posibila inlocuirea masurilor preventive, in conditiile art. 242 alin. (2) si (3) NCPP, care se aplica mutatis mutandis. Avand in vedere insa ca fiecare dintre cele 5 categorii de masuri preventive care pot fi luate fata de persoana juridica vizeaza restrangerea unor drepturi diferite, este dificil de imaginat o imprejurare in care sa se poata inlocui unele masuri dispuse cu alte masuri. [A. Pichler in Noul Cod de procedura penala. Note. Corelatii. Explicatii. Coordonator Petre Buneci, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2014, p. 600]
„Potrivit art. 493 alin. 1 C.p.p., judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, una sau mai multe măsuri preventive, între care şi interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice (litera c).
Potrivit art. alin. 4 al aceluiaşi articol, măsura poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile.
Potrivit alineatului 5 măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheiere motivată.
Şi potrivit art. 203 alin . 5 C.p.p., în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.
Încheierea contestată în prezenta cauză nu îndeplineşte condiţia esenţială a motivării sale, ceea ce atrage consecinţe atât în planul legalităţii dar şi sub aspectul imposibilităţii exercitării controlului asupra acesteia, în prezenta cale de atac.
Singurul argument care se regăseşte în încheiere şi care stă la baza prelungirii măsurii interzicerii operaţiunilor susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice este acela că, ” există în continuare riscul ca activele societăţii să fie diminuate în cadrul procedurii insolvenţei înainte de soluţionarea definitivă a dosarului penal de faţă”.
Acest unic argument nu suplineşte lipsa motivării şi este incompatibil cu caracterul excepţional al măsurilor preventive.
Deşi nu se menţionează nici probele din care se desprinde suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a comis o faptă prevăzută de legea penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii a acceptat că această suspiciune rezonabilă există, fie şi având în vedere faptul că, existenţa indiciilor a fost avută în vedere la pronunţarea încheierii definitive prin care s-a dispus luarea măsurii.
Însă, existenţa suspiciunii rezonabile că societatea a comis fapta prevăzută de legea penală, nu este prin sine însăşi suficientă pentru a lua/prelungi măsura ci măsura se ia numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Această condiţie nu a fost analizată deloc de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa fondului, neprecizându-se de ce măsura este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, de asemenea, nici de ce şi în ce măsură buna desfăşurare ar fi împiedicată în lipsa acestei măsuri.
Deşi s-a precizat în încheiere că există riscul ca activele să fie diminuate în procedura insolvenţei, judecătorul nu a arătat împrejurările pe baza cărora a concluzionat că există un risc de diminuare a activelor, aceasta în condiţiile în care asupra bunurilor societăţii sunt instituite măsuri asiguratorii şi în condiţiile în care procedura insolvenţei derulată împotriva debitoarei, este sub controlul unui judecător sindic.
Fără a aduce critici încheierii prin care a fost luată măsura, nu poate trece neobservat nici aspectul că, măsura preventivă vizează interzicerea acelor operaţiuni apte să diminueze activele societăţii sau să antreneze insolvenţa persoanei juridice, însă, la data când măsura a fost luată , societatea era deja în procedura insolvenţei, de două luni. (…) Ca urmare, în cauză, nu se mai putea pune problema interzicerii acelor operaţiuni apte să antreneze procedura insolvenţei, întrucât societatea era deja în insolvenţă.
Cât priveşte celelalte operaţiuni, aşa cum în mod corect a învederat inculpata în cuprinsul contestaţiei, aceste operaţiuni nu au fost individualizate, întrucât există multe categorii de operaţiuni care sub o formă sau alta pot diminua activele , important fiind de ştiut dacă acestea fac parte din categoria actelor de conservare, administrare sau dispoziţie. Interzicerea în bloc a tuturor operaţiunilor echivalează cu întreruperea activităţii societăţii, cu lichidarea în fapt a acesteia, ori nu acesta considerăm că este scopul dispoziţiilor art. 493 C.p.p.
Neindicarea în concret a temeiurilor care au făcut necesară, în opinia judecătorului din cadrul primei instanţe, prelungirea măsurii, neindicarea operaţiunilor interzise inculpatei, fac imposibil controlul asupra încheierii în calea de atac.
De altfel, chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului ( cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului si arata ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât daca susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţa, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba sau cel puţin de a le aprecia.
În cauză, argumentele inculpatei nu au fost deloc examinate, nu au fost indicate operaţiunile interzise, lăsând loc arbitrariului iar inculpata fiind pusă în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea .
Totodată, s-a constatat că nu au fost lămuririle aspectele de conexiune între cele două proceduri la care este parte inculpata, respectiv procedura penală şi procedura insolvenţei, având în vedere că, potrivit art. 46 din Legea 86/2005, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de către debitoare sunt nule cu excepţia operaţiunilor şi plăţilor autorizate de judecătorul sindic.
Prin urmare, nu este clar, ceea ce a permis judecătorul sindic debitoarei şi ceea ce a interzis judecătorul de drepturi şi libertăţi aceleiaşi debitoare.
Încălcarea obligaţiei legale de motivare a hotărârii judecătoreşti nu este sancţionată de lege cu nulitatea absolută, nefiind între cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 281 C.p.p. însă, s-a constatat că, potrivit art. 282 C.p.p., încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute de art. 281 C.p.p., determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor care nu poate fi înlăturată altfel, decât prin desfiinţarea actului.
În cauză, în mod indubitabil s-a cauzat inculpatei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, respectiv a încheierii contestate, vătămare constând în neindicarea acelor operaţiuni interzise inculpatei şi care a avut drept consecinţă interzicerea tuturor operaţiunilor desfăşurate de aceasta .
Totodată, s-a constatat că această încălcare a fost invocată în termenul legal, respectiv, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură-art. 282 alin. 4 C.p.p.
Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus arătate, potrivit art. 282 alin. 1 C.p.p. şi art. 6 din CEDO, Curtea-judecătorul de drepturi şi libertăţi, a admis contestaţia formulată, a desfiinţat încheierea contestată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.”[Tribunalul Ilfov, încheierea nr. 32 din data de 07 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. 2573/93/2014*, portal.just.ro]