Art. 553. Instanta de executare

(1) Hotararea instantei penale, ramasa definitiva la prima instanta de judecata sau la instanta ierarhic superioara ori la instanta de apel, se pune in executare de catre prima instanta de judecata.

(2) Hotararile pronuntate in prima instanta de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie se pun in executare, dupa caz, de Tribunalul Bucuresti sau de tribunalul militar.

(3) Cand hotararea ramane definitiva in fata instantei de apel sau in fata instantei ierarhic superioare, aceasta trimite instantei de executare un extras din acea hotarare, cu datele necesare punerii in executare, in ziua pronuntarii hotararii de catre instanta de apel sau, dupa caz, de catre instanta ierarhic superioara.

(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) sunt aplicabile si in cazul hotararilor nedefinitive, dar executorii, cu exceptia celor privind masurile de siguranta, masurile asiguratorii si masurile preventive, care se pun in executare, dupa caz, de judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau de instanta care le-a dispus.

(5) Cand hotararea instantei de apel a fost modificata prin hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in recurs in casatie, Inalta Curte de Casatie si Justitie procedeaza potrivit alin. (3).

(6) In cazul pedepselor si masurilor neprivative de libertate, judecatorul delegat cu executarea din cadrul instantei de executare poate delega unele atributii judecatorului delegat cu executarea de la instanta corespunzatoare in grad instantei de executare in circumscriptia careia locuieste persoana aflata in executare.