Group 1

Art. 566. Obligarea la tratament medical

(1) Masura de siguranta a obligarii la tratament medical luata printr-o hotarare definitiva se pune in executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a copiei de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura. Autoritatea de sanatate publica va comunica de indata persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical unitatea sanitara la care urmeaza sa efectueze tratamentul.

(2) Instanta de executare comunica persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical ca este obligata sa se prezinte de indata la unitatea sanitara la care urmeaza sa i se efectueze tratamentul, atragandu-i-se atentia ca in caz de nerespectare a masurii luate se va dispune internarea medicala.

(3) In cazul in care obligarea la tratament medical insoteste pedeapsa inchisorii ori a detentiunii pe viata sau priveste o persoana aflata in stare de detinere, comunicarea prevazuta la alin. (1) se face administratiei locului de detinere.