(1) Executarea pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata poate fi amanata in urmatoarele cazuri:
a) cand se constata, pe baza unei expertize medico-legale, ca persoana condamnata sufera de o boala care nu poate fi tratata in reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor si care face imposibila executarea imediata a pedepsei, daca specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente in reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii si daca instanta apreciaza ca amanarea executarii si lasarea in libertate nu prezinta un pericol pentru ordinea publica. In aceasta situatie, executarea pedepsei se amana pentru o durata determinata;
b) cand o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. In aceste cazuri, executarea pedepsei se amana pana la incetarea cauzei care a determinat amanarea.
(2) In cazul prevazut la alin. (1) lit. a), amanarea executarii pedepsei nu poate fi dispusa daca cel condamnat si-a provocat singur starea de boala, prin refuzul tratamentului medical, al interventiei chirurgicale, prin actiuni de autoagresiune sau prin alte actiuni vatamatoare, sau in situatia in care se sustrage efectuarii expertizei medico-legale.
(3) Cererea de amanare a executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata poate fi facuta de procuror si de condamnat.
(4) Cererea poate fi retrasa de persoana care a formulat-o.
(5) Hotararile prin care se dispune amanarea executarii pedepsei sunt executorii de la data pronuntarii.
(6) In cazul in care in timpul amanarii executarii pedepsei pe numele condamnatului este emis un alt mandat de executare a pedepsei inchisorii, acesta nu poate fi executat pana la expirarea termenului de amanare stabilit de instanta sau, dupa caz, pana la incetarea cauzei care a determinat amanarea.
(7) Hotararea prin care instanta se pronunta asupra cererii de amanare a executarii pedepsei poate fi atacata cu contestatie la instanta ierarhic superioara, in termen de 3 zile de la comunicare.