Group 1

Art. 90. Asistenta juridica obligatorie a suspectului sau a inculpatului

Asistenta juridica este obligatorie:
a) cand suspectul sau inculpatul este minor, internat intr-un centru de detentie ori intr-un centru educativ, cand este retinut sau arestat, chiar in alta cauza, cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale, chiar in alta cauza, precum si in alte cazuri prevazute de lege;
b) in cazul in care organul judiciar apreciaza ca suspectul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apararea;
c) in cursul procedurii in camera preliminara si in cursul judecatii in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani.

Hotărâre prealabilă: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cursul procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispoziţiile art. 187 din Codul penal.

Neasigurarea asistenței juridice persoanei reținute în fapt. Probe obținute în mod nelegal.
”Judecătorul de cameră preliminară a invocat, din oficiu, excepţia de nulitate a proceselor-verbale de reconstituire.
A reţinut judecătorul de cameră preliminară că, în data de …, la ora 06,00, organele de cercetare penală, însoţite de martorul asistent …, au descins la locuinţa inculpatului şi, potrivit dispoziţiilor legale, în baza autorizaţiei sus menţionate, au procedat la efectuarea percheziţiei domiciliare, până la ora 10,00.
Ulterior efectuării percheziţiei domiciliare, aşa cum rezultă din coroborarea datelor aflate la dosarul de urmărire penală cu declaraţiile date de inculpat asupra acestui aspect în faţa instanţei de judecată, fără a exista emis vreun mandat de aducere sau vreo citaţie pentru inculpat, organele de poliţie au reţinut în fapt pe inculpat şi l-au condus la sediul poliţiei. Din acest moment, inculpatul s-a aflat sub controlul permanent al autorităţilor judiciare. S-a procedat la efectuarea unor reconstituiri, inculpatul fiind condus la locurile comiterii faptelor şi solicitându-i-se să arate modalitatea în care a săvârşit infracţiunile, sens în care inculpatul şi-a manifestat acordul, potrivit propriilor susţineri şi a consemnărilor din procesele-verbale întocmite.
În aceeaşi dată, la ora 15,20, organul de cercetare penală a procedat la emiterea unei ordonanţe de reţinere cu privire la învinuit.(…)
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că procesele verbale de reconstituire (…) sunt lovite de nulitate, pentru că, dată fiind situaţia inculpatului de la acel moment, era incidentă asistenţa juridică obligatorie a acestuia.
Astfel, după efectuarea percheziţiei domiciliare, suspectul a fost condus la sediul poliţiei. Începând cu acest moment, în lumina textului art. 5 CEDO şi a jurisprudenţei Curţii (hotărârea Creangă contra României din 23.02.2012), suspectul a fost o persoană privată de libertate.
Legiuitorul a reglementat asistenţa juridică obligatorie a persoanelor private de libertate, în considerarea vulnerabilităţii şi a lipsei mijloacelor propriu-zise de asigurare a apărării în contextul privării de libertate. Prin urmare, prezintă relevanţă situaţia concretă a unui suspect care este privat de libertate în fapt (deci momentul în care suspectul este reţinut în fapt) şi nu momentul formal la care faţă de acesta se emite o ordonanţă de reţinere. Asistenţa juridică este obligatorie atunci când se efectuează, cu suspectul sau inculpatul aflaţi sub controlul absolut al organelor judiciare, deci privaţi de libertate, mijloace probatorii, constând în audieri, confruntări, reconstituiri şi nu ulterior efectuării acestor mijloace probatorii, când se ia formal măsura reţinerii faţă de acelaşi suspect sau inculpat şi când deja probele au fost administrate fără asistenţa juridică. Prin această practică neloială se eludează sensul dispoziţiilor procesual penale prin care legiuitorul a instituit drepturi şi garanţii în considerarea stării de vulnerabilitate a persoanelor aflate sub controlul agenţilor statului, lipsind de substanţa aceste drepturi şi garanţii şi creându-se aparenţa unei legalităţi prin asigurarea unei asistenţe juridice în condiţiile în care aceasta deja nu mai este necesară, probele fiind deja administrate cu participarea unei persoane reţinute în fapt şi fără ai îi asigura apărarea calificată.
Este important de amintit în acest context considerentele Curţii din cauza Creangă contra României (cu precizarea că natura infracţiunii de care fusese acuzat inculpatul Creangă era una diferită, aspect nerelevant din perspectiva respectării dreptului la apărare) în care s-au arătat că „nu se contestă faptul că corupţia constituie un flagel endemic care subminează încrederea cetăţenilor în instituţii şi înţelege că autorităţile naţionale trebuie să dea dovadă de fermitate faţă de persoanele răspunzătoare. Cu toate acestea, combaterea flagelului nu poate justifica, în materie de libertate, recurgerea la acte arbitrare şi existenţa unor zone de non drept acolo unde există privare de libertate”. În cauza Creangă contra României s-a apreciat că reclamantul a fost privat de libertate şi ar fi trebuit să beneficieze de drepturile unei persoane private de libertate, deşi se prezentase la organul de urmărire penală în urma citaţiei primite, dar a intrat sub controlul autorităţilor care au desfăşurat acte de anchetă, apreciindu-se astfel că nu a mai fost liber să plece. În speţa de faţă, faptul că suspectul a fost privat de libertate este mult mai evident în contextul conducerii sale la sediul organului de urmărire după efectuarea percheziţiei.
A concluzionat judecătorul de cameră preliminară că procesele verbale de reconstituire sunt probe rezultate din administrarea unor mijloace probatorii fără respectarea condiţiilor de legalitate şi a garanţiilor procesuale prevăzute de legea procesual penală în vigoare la momentul efectuării actului procedural, într-o perioadă de timp care se subsumează, din cauza manierei efective de anchetă, noţiunii de „zonă de non-drept în cadrul privării de libertate”, în lumina jurisprudenţei CEDO. În aplicarea art. 281 alin. 1 lit. f C.proc.pen care prevede că determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau inculpatului, atunci când asistenţa juridică este obligatorie şi art. 90 lit. a C.proc.pen care impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului reţinut, judecătorul de cameră preliminară constată că probele anterior menţionate sunt lovite de nulitate. Pe cale de consecinţă, ca şi sancţiune derivată, în conformitate cu art.102 alin.2, 3 NCPP, nu vor fi folosite în procesul penal, ci excluse.” [Judecătoria Iași, Încheierea de cameră preliminară din 24 aprilie 2015, portal.just.ro]

„În privinţa actelor de urmărire penală efectuate după data când inculpatul a fost arestat în lipsă (spre exemplu audierea părţii vătămate), tribunalul constată că sunt întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciind că atât timp cât inculpatul era arestat în lipsă, nefiind încarcerat efectiv, asistenţa juridică nu era obligatorie, nefiind incidente dispoziţiile art. 90 lit. a Cpp.
În acest sens, tribunalul apreciază că dispoziţiile art. 90 Cpp folosesc sintagma „asistenţa juridică este obligatorie” (care presupune prezenţa suspectului sau inculpatului), nu şi noţiunea de reprezentare, de unde concluzia că numai în cazul în care suspectul sau inculpatul este încarcerat efectiv într-un centru de detenţie, într-un centru educativ, reţinut sau arestat chiar în altă cauză este obligatorie desemnarea unui apărător din oficiu, nu şi în situaţia în care acesta este arestat în lipsă, deoarece, într-o astfel de ipoteză, textul de lege s-ar fi referit şi la reprezentare.
În plus, raţiunea desemnării unui apărător din oficiu, în lipsa unui apărător ales, subzistă numai în cazul în care suspectul sau inculpatul este încarcerat efectiv, deoarece numai într-o astfel de situaţie nu şi-ar putea face singur apărarea, raţiune care nu există în cazul inculpatului arestat în lipsă şi care, în fapt, se află în libertate.” [Tribunalul Dolj, Încheierea de cameră preliminară din 7 mai 2015, portal.just.ro]