Art. 97. Proba si mijloacele de proba

(1) Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului in procesul penal.

(2) Proba se obtine in procesul penal prin urmatoarele mijloace:
a) declaratiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaratiile persoanei vatamate;
c) declaratiile partii civile sau ale partii responsabile civilmente;
d) declaratiile martorilor;
e) inscrisuri, rapoarte de expertiza sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de proba;
f) orice alt mijloc de proba care nu este interzis prin lege.

(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legala de obtinere a mijlocului de proba.