(1) Orice persoana care pretinde un drept ce se intemeiaza pe un testament trebuie sa dovedeasca existenta si continutul lui in una dintre formele prevazute de lege.
(2) Daca testamentul a disparut printr-un caz fortuit sau de forta majora ori prin fapta unui tert, fie dupa moartea testatorului, fie in timpul vietii sale, insa fara ca acesta sa ii fi cunoscut disparitia, valabilitatea formei si cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de proba.
In ipoteza in care testamentul nu poate fi prezentat de cei care isi intemeiaza drepturi pe existenta sa, trebuie distins intre doua situatii care au in comun disparitia testamentelui fara stirea testatorului. Ultima conditie este necesara disparitia care il implica testator echivaleaza cu o revocare voluntara tacita a testamentului [a se vedea art. 1052 alin. (2) NCC]; in schimb, daca disparitia intervine dupa moartea testatorului, problema revocarii nu se mai pune. Prima situatie este reglementata de alin. (2) al art. 1037 NCC si permite proba testamentului cu orice mijloc, daca testamentul a disparut intr-un caz fortuit, de forta majora sau prin fapta unui tert (prin notiunea de tert vom intelege o persoana diferita de testator, mostenitori legali sau gratificati mortis causa si care actioneaza in mod independent de vointa acestora). Proba trebuie sa vizeze existenta, valabilitatea si cuprinsul testamentului (eventual, si ca acesta a disparut independent de vointa testatorului). Avand in vedere insa dificultatea deosebita a probarii tuturor acestor aspecte in practica, teoria si jurisprundenta au admis in trecut rasturnarea sarcinii probei atunci cand legatarul dovedeste ca disparitia testamentului este cauzata, direct sau prin intermediul unui tert, de un erede care avea interesul de a-l ascunde sau a-l distruge. Aceasta a doua situatie, care echivaleaza cu o prezumtie relativa a existentei, validitatii si a continutului pretins al testamentului, apreciem ca se mentine si in conditiile art. 1037 NCC. [C. Macovei, M.C. Dobrila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1074]