(1) Acceptarea poate fi expresa sau tacita.
(2) Acceptarea este expresa cand succesibilul isi insuseste explicit titlul sau calitatea de mostenitor printr-un inscris autentic sau sub semnatura privata.
(3) Acceptarea este tacita cand succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea sa il faca decat in calitate de mostenitor.
Acceptarea tacita este acceptarea care rezulta dintr-un act juridic, pe care succesibilul nu-l putea savarsi decat in calitatea sa de mostenitor si din care rezulta neindoielnic intentia sa de a accepta succesiunea. Actele de acceptare tacita trebuie sa fie neechivoce in sensul insusirii calitatii de mostenitor, cele echivoce neputand fi luate in considerare ca atare. Acceptarea tacita a mostenirii poate fi facuta nu numai in cazulmostenirii legale, ci si a celei testamentare, dar, in acest caz, ea nu poate fi facuta in mod valabil decat daca acceptantul avea cunostinta de existenta si continutul testamentului. Actele de acceptare tacita pot fi facute nu numai personal de catre succesibili, ci si prin reprezentantii legali, in cazul minorilor si interzisilor judecatoresti, sau prin mandatar, in cazul persoanelor care au capacitate deplina de exercitiu. [C. Macovei, M.C. Dobrila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1151]
Prin dispozitiile art. 1108 alin. (3) NCC, au fost instituite doua conditii pentru acceptarea tacita a mostenirii: a) actul sa nu poata fi facut decat in calitate de mostenitor b) actul indeplinit sa presupuna neaparat intentia de a accepta [G.Boroi, L.Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p. 633]