(1) Partea care, la momentul incheierii contractului, se afla intr-o eroare esentiala poate cere anularea acestuia, daca cealalta parte stia sau, dupa caz, trebuia sa stie ca faptul asupra caruia a purtat eroarea era esential pentru incheierea contractului.
(2) Eroarea este esentiala:
1. cand poarta asupra naturii sau obiectului contractului;
2. cand poarta asupra identitatii obiectului prestatiei sau asupra unei calitati a acestuia ori asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat;
3. cand poarta asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat.
(3) Eroarea de drept este esentiala atunci cand priveste o norma juridica determinanta, potrivit vointei partilor, pentru incheierea contractului.
(4) Eroarea care priveste simplele motive ale contractului nu este esentiala, cu exceptia cazului in care prin vointa partilor asemenea motive au fost considerate hotaratoare.
Pentru a fi in prezenta viciului de consimtamant al erorii trebuie intrunite urmatoarele conditii, dintre care doar o parte sunt mentionate in art. 1207: a) eroarea trebuie sa fie esentiala; b) cunoasterea de catre cocontractant a caracterului esential al elementului asupra caruia poarta eroarea; c) eroarea trebuie sa fie scuzabila; d) eroarea trebuie sa fie neasumata. Doar primele doua conditii sunt reglementate in art. 1207, sediul general al erorii, ultimele fiind prevazute in art. 1208 NCC (eroarea scuzabila) si art. 1209 NCC (eroarea neasumata). [C. Zamsa in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1266]
Eroarea este esentiala:
– cand poarta asupra naturii (error in negotio) sau obiectului contractului (error in corpore);
– cand poarta asupra identitatii obiectului prestatiei sau asupra unei calitati a acestuia (error in substantiam) ori asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat;
– cand poarta asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta careia contractul nu s-ar fi incheiat (error in personam);
– eroarea de drept (error iuris) este esentiala atunci cand priveste o norma juridica determinanta, potrivit vointei partilor, pentru incheierea contractului, dar eroarea de drept nu poate fi invocata in cazul dispozitiilor legale accesibile si previzibile. [E. Lupan, S. Sztranyiczki, E. Veress, R.A. Pantilimon, Drept civil. Partea generala conform noului Cod civil, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 234-235]
Motivele esentiale ale contractului ar trebui sa se refere la considerentele/scopurile urmarite de partile contractante prin aincheierea unui anumit contract. Cu alte cuvinte, motivele contractului, din perspectiva teoriei erorii- viciu de consimtamant, ar trebui sa fie cauzele mediate/indirecte care au stat la baza hotararii de a incheia un anumit contract. Daca astfel de cauze au fost hotaratoare si ele au fost eronat stabilite si intelese, o astfel de situatie va putea fi invocata ca o eroare esentiala si va atrage anulabilitatea contractului. [T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Editura Hamangiu 2012, p. 153]
Pentru a se retine eroarea asupra substantei obiectului contractului se impune ca partea care invoca acest viciu de consimtamant sa fi fost in eroare cu privire la calitatile substantiale ale obiectului contractului, iar cocontractantul sa fi cunoscut starea de eroare a celeilalte parti cu privire la un element esential in incheierea contractului. Astfel, in cazul in care prin actiunea in anularea unui contract de vanzare-cumparare se invoca de catre vanzatorul reclamant eroarea cumparatorului asupra caracterului esential al obligatiei prevazute in sarcina cumparatorului de construire pe terenul vandut a unui muzeu, nu este incidenta ipoteza legala din art. 954 alin. (1) C. civ. [art. 1207 NCC] intrucat partile contractante pot invoca doar eroarea proprie ca viciu de consimtamant, nu si eroarea cocontractantului. [ICCJ, Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3631 din 19 noiembrie 2014, www.scj.ro]
În ce priveşte hipoacuzia reclamantei, aceasta nu constituie o cauză care să ducă la nulitatea contractului, câtă vreme nu s-a demonstrat că această afecţiune ar fi împiedicat-o să aibă reprezentarea actului încheiat şi că aceasta ar fi existat la momentul încheierii convenţiei.
Sub acest aspect, se reţine că înscrisul depus de reclamanta la instanţa de fond (audiograma), nu face dovada că afecţiunea respectivă ar fi existat la momentul încheierii contractului.
În acelaşi timp, trebuia avut în vedere că reclamanta nici nu a invocat prin acţiunea formulată că eroarea în care s-ar fi aflat ar fi fost cauzată de o deficienţă de auz, aspect confirmat şi prin întâmpinarea depusă în apel.
Nici împrejurarea că reclamanta nu a fost asistată la notar de un reprezentat al autorităţii tutelare, nu constituie un motiv care să atragă nulitatea absolută a contractului, având în vedere că dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 17/2000 nu sunt imperative.
Totodată, se apreciază că depoziţiei martorului care a arătat că are suspiciuni în ce priveşte starea mintală a reclamantei, din cauza modului similar în care îl salută pe el şi pe alţi vecini, nu i se putea acorda de către instanţa de fond o astfel de semnificaţie încât să fundamenteze ideea că starea de sănătate ar fi alterat voinţa acesteia, în condiţiile în care acesta nu are studii medicale, pretinsa afecţiune nu viza perioada în care s-a încheiat convenţia, iar reclamanta nu a invocat această împrejurare ca motiv de nulitate.
Nici considerentul instanţei de fond potrivit căreia prestarea întreţinerii de către pârâţi înainte de încheierea contractului şi după aceea, ar fi menţinut în eroare reclamanta, nu este susţinut de probele administrate, ci se bazează pe prezumţia judecătorului fondului, potrivit căreia o persoană în vârstă nu şi-ar înstrăina bunurile fără a-şi asigura un adăpost la bătrâneţe, fără a se ţine seama că aceasta şi-a rezervat dreptul de uzufruct viager.
În raport de aceste considerente, se apreciază că sunt întemeiate criticile formulate cu privire la fondul cauzei, întrucât din probatoriile administrate la instanţa de fond nu rezultă că reclamanta a fost în eroare asupra naturii contractului, pentru a interveni sancţiunea nulităţii acestuia.[Tribunalul Teleorman, Decizia civilă nr. 321/2015, portal.just.ro]