Art. 1.280. Relativitatea efectelor contractului

Contractul produce efecte numai intre parti, daca prin lege nu se prevede altfel.

Categoria juridica a avanzilor-cauza este una intermediara, deoarece persoanelor care intra in aceasta categorie se aseamana cu partile, in sensul ca, efectele contractului se produc intr-o oarecare masura si asupra lor si se aseamana cu tertii intrucat nu au participat la incheierea contractului. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 336]

Succesorii cu titlu particular sunt terti desavarsiti ori de cate ori obligatiile transmise prin contractele incheiate de autorul lor nu au o legatura directa cu bunul transmis, sunt avanzi-cauza ori de cate ori li se transmit drepturi, obligatii in temeiul unor dispozitii exprese ale legii sau care au caracter accesoriu dreptului sau bunului transmis si sunt parti contractuale survenite ori de cate ori drepturile si obligatiile transmise revin acestora in temeiul manifestarii exprese a consimtamantului succesorilor cu titlu particular. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 338]

Desi initial terti, fata de contractele incheiate de debitorul lor, creditorii chirografari sunt oricand potentiali avanzi-cauza prin faptul ca anumite contracte incheiate de debitorul lor ar putea sa le afecteze realizarea creantei. Dupa cum am aratat, in aceste situatii legiuitorul le recunoaste anumite drepturi speciale pentru a contrabalansa eventualul abuz de drept al debitorilor sai, neglijenta, iar de foarte multe ori reaua-credinta a acestora care urmaresc fraudarea intereselor creditorilor chirografari. Prin urmare, din punctul nostru de vedere apare ca perfect justificata incadrarea creditorilor chirografari in notiunea avanzilor-cauza, notiunea de avanzi-cauza nefiind identica, cum pare sa rezulte in conceptia unor autori, cu aceea a persoanelor care dobandesc ulterior drepturi si obligatii desi nu au participat la incheierea contractelor. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 340]

Actiunea pauliana reprezinta o exceptie de la principiul relativitatii, in sensul ca, prin intermediul acesteia, daca va fi admisa, un contract aparent opozabil si prezumat opozabil pana la ramanerea definitiva a hotararii, de la data admiterii actiunii, devine inopozabil fata creditorul care a promovat actiunea pauliana. Prin urmare, actiunea pauliana este o actiune in inopozabilitate fata de creditorii care o promoveaza si aceasta se introduce in temeiul art. 1562-1565 NCC. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 359]

Actiunile directe reprezinta o exceptie veritabila de la principiul relativitatii efectelor contractului, in sensul ca sunt prevazute de lege, dar acest aspect nu reprezinta un impediment pentru considerarea reala a exceptiei, ci dimpotriva reprezinta o conditie fara de care, conform art. 1280 teza finala NCC, nici nu ar putea sa existe notiunea de exceptie. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 347]

Este foarte greu de conceput ca regula res inter alios acta sa fie aplicabila si actelor unilaterale. Astfel, de pilda, se poate intreba daca un testament sau o oferta de a contracta asculta de regula relativitatii? Pentru testament, chiar daca el ar viza si raporturi obligationale, acestea se vor stabili intre legatar si cei tinuti cu executia testamentara, iar nu intre legatar si testator, pentru ca ultimul va fi mort la data cand legatarul devine creditor. Nici ofertei de a contracta nu ii este aplicabila regula res inter alios acta, deoarece raporturile obligationale vor fi efectul contractului, care se naste din intalnirea ofertei cu acceptarea, iar nu efectul ofertei. Termenul de „relativ” pare destul de… de relativ, adica ambiguu. In discutie este insa evident ca regula res inter alios acta se refera la „relativitate” in sensul ca o obligatie exista intre un creditor si un debitor, ultimul fiind tinut relativ la creditorul sau, adica fata de acesta. Pentru exemplele de mai sus, evident ca testamentul e „relativ” la testator, executorii testamentari si legatari, dupa cum oferta de a contracta este „relativa” la ofertant si acceptant. Dar in aceste exemple, relativitatea nu inseamna decat ca actul se refera pur si simplu la anumite persoane, iar nu ca acestea ar fi si tinute de raporturi obligationale. [I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere in dreptul civil, Editura Hamangiu 2013, p. 623]