Contractul este opozabil tertilor, care nu pot aduce atingere drepturilor si obligatiilor nascute din contract. Tertii se pot prevala de efectele contractului, insa fara a avea dreptul de a cere executarea lui, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
Contractul se impune partilor ca forta obligatorie care da nastere la drepturi si obligatii si el se impune tertilor ca realitate obiectiva care trebuie respectata. Din aceasta distinctie va rezulta si o diferenta de regim juridic a raspunderilor angajate pentru violarea contractului: in cazul in care contractul nu este respectat de catre una din parti, se va angaja raspunderea contractuala a acesteia, in timp ce violarea contractului de catre terti, cu sensul de nerespectare de catre acestia a realitatii obiective generate de acest contract, atrage angajarea raspunderii delictuale a tertului. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 176]
Fata de reglementarea efectelor simulatiei din art. 1290 NCC, putem spune ca simulatia reprezinta o exceptie veritabila da la principiul opozabilitatii contractului in sensul ca, fata de terti nu este opozabil actul care totusi este obligatoriu pentru parti, legiuitorul reglementand inopozabilitatea fata de terti a actului secret si a situatiei juridice generate in raporturile dintre parti de acesta. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p.366]