(1) Contractul secret nu poate fi invocat de parti, de catre succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular si nici de catre creditorii instrainatorului aparent impotriva tertilor care, intemeindu-se cu buna-credinta pe contractul public, au dobandit drepturi de la achizitorul aparent.
(2) Tertii pot invoca impotriva partilor existenta contractului secret, atunci cand acesta le vatama drepturile.
In cazul simulatiei, dandu-se relevanta principiului dinamismului diferitelor categorii de subiecte de drept prin raportare la pozitia acestora fata de contract, avem de a face cu o restrangere a sferei avanzilor-cauza si o largire corespunzatoare a categoriei tertilor propriu-zisi. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 366]
Principiul consacrat de legiuitor in art. 1290 alin. (1) C. civ. este acela ca actul secret nu poate avea niciun efect in contra tertelor persoane, complet straine de contract, asadar nu poate fi invocat de parti sau de succesorii lor (universali sau cu titlu universal) impotriva tertilor de orice fel. Pentru ca actul secret sa fie complet impozabil tertilor, acestia trebuie sa se fi increzut cu buna-credinta in aparenta creata de actul public. Pe de alta parte, acelasi text legal prevede ca, regula inopozabilitaii se aplica tertilor care „au dobandit drepturi de la achizitorul aparent”. Asadar, desi intre parti va produce efecte actul secret, totusi tertilor le va putea fi opusa numai situatia juridica nascuta din actul aparent sau public, desi nu corespunde realitatii. Explicatia consta in aceea ca tertii au cunostiinta doar despre existenta si continutul actului public, din moment ce partile au incheiat in secret actul real care exprima adevarata lor vointa. Practica judiciara a statuat ca tertii pot invoca inopozabilitatea, fata de ei, a actului secret, numai daca sunt de buna-credinta [intocmai cum indica astazi textul legal al art. 1290 alin. (1) C. civ.]. Buna-credinta trebuie sa existe in momentul incheierii simulatiei. Dimpotriva, daca tertii au avut cunostinta despre incheierea si cuprinsul actului secret, tertii sunt de rea-credinta. Atunci cand partile dovedesc ca tertul, care invoca actul aparent, a fost de rea-credinta, va fi opozabil si fata de el, in mod obligatoriu, actul secret. In acest sens, s-a statuat ca reaua-credinta a tertilor face sa dispara ratiunea pentru care legea ii ocroteste impotriva efectului actului secret, care le devine, astfel, opozabil. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil.Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 233-234]
In cazul simularii elementului pret prin indicarea in actul public a unui pret mai mare, scopul poate fi legat de fraudarea intereselor unui tert. Eventuala sanctiune aplicabila ar fi inopozabilitatea actului public fata de tertii fraudati in cadrul unei actiuni a acestora in constatarea simulatiei. Mai de interes este situatia contractului public in care se declara un pret inferior celui real dintre parti. Sanctiunea unui asemenea act ridica o reala problema de politica legislativa. Desigur ca scopul unei asemenea simulatii este frauda legii, adica incalcarea obligatiilor imperativ stabilite prin lege din punct de vedere fiscal. Cu toate acestea, frauda la lege nu este motivul determinant al intregii operatiuni, ci doar un motiv, ci doar un motiv complementar. De aceea, credem ca nu este firesc sa promovam ideea sanctiunii nulitatii absolute pentru intreaga operatiune si sa ramana in continuare valabila ideea unei eventuale inopozabilitati a actului secret fata de terti, intre acestia regasindu-se chia si fiscul/statul care poate avea insa posibilitatea invocarii simulatiei cu toate consecintele ce decurg de aici. In sfarsit, este de la sine inteles ca partile, in afara raportului civil in care se afla, se supun riscului unei condamnari penale pentru mai multe infractiuni cum ar fi fals, uz de fals, evaziune fiscala etc., mijloace care ar trebui sa fie un stimulent suficient pentru o declaratie reala a pretului din contractul public. Pe de alta parte, cu titlu de raspundere li se poate pretide partilor si restituirea catre stat a impozitelor neplatite ca urmare a utilizarii simulatiei. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 231-232]
In cazul simulaţiei prin interpunere de persoane, pentru a transcende natura şi efectele mandatului fara reprezentare, care are o identitate proprie, operaţiunea de prete-nom trebuie sa fie cunoscuta cocontractantului din actul juridic public, ostensibil, deoarece, pentru a fi in faţa unei simulaţii parţile actului secret şi cele ale actului public trebuie sa fie aceleaşi. Simulaţia prin interpunerea persoanei cumparatorului nu a fost cunoscuta vanzatorului, aşa incat simulaţia nefiind bilaterala este imperfecta, iar consecinţa acestei situaţii rezida in acordarea de eficienţa juridica mandatului fara reprezentare pur şi simplu, daca el exista. [ICCJ, Sectia a II-a Civila, Decizia nr. 1382/2013]