Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotarare judecatoreasca, dupa caz.
Nominalizand expres ca temei al reprezentarii hotararea judecatoreasca, se face o diferentiere clara intre reprezentarea avand ca sursa directa si nemijlocita legea (reprezentarea legala) si imputernicirea de a reprezenta o alta persoana conferita printr-o hotarare judecatoreasca, in acele cazuri expres prevazute de lege (reprezentarea judiciara).
Astfel, raportul de reprezentare se poate naste ex lege independent de vointa partilor, acesta fiind cazul, de exemplu, al reprezentarii minorului lipsit de capacitate de exercitiu [art. 43 alin. (2) NCC] sau al reprezentarii intre creditorii solidari [art. 1436 alin. (1) NCC]. Reprezentantul poate fi ales de reprezentat, caz in care puterea de reprezentare izvoraste dintr-un contract (cum ar fi contractul de mandat cu reprezentare – art. 2013-2038 NCC) ori dintr-un act juridic unilateral, supus receptiei de catre reprezentant [procura – art. 2012 alin. (2)]. In aceste cazuri, avem de a face cu o reprezentare conventionala, care este nominalizata expres in art. 1298 NCC.
In sfarsit, reprezentantul poate fi desemnat de instanta de judecata, in situatiile expres prevazute de lege [hotararea instantei de tutela de numire a curatorului – art. 182 alin. (3) NCC]. [H. Dumitrescu in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012 p. 1363]