Daca prin lege nu se prevede altfel, dispozitiile legale privitoare la contracte se aplica in mod corespunzator actelor unilaterale.
Este cert ca legiuitorul a dorit sa imprime si actelor unilaterale exact aceleasi conditii de validitate ca si contractelor. De aceea, se aplica si acestora toate prevederile legale privitoare la conditiile consimtamantului, capacitatii, obiectului si cauzei contractului, precum si, atunci cand este cazul, ale formei contractului (art. 1179 C. civ.). Acest aspect este chiar subliniat de detalierea regulilor legate de consimtamant odata cu reglementarea ofertei si acceptarii – cazuri tipice de acte juridice unilaterale (art. 1187 si urm. C. civ.), cu precizarea ca, in anumite privinte, prevederile sunt ele insele derogatorii de la regimul juridic general al actelor unilaterale. O continuare a acestei observatii este aceea ca , actelor unilaterale li se aplica si regimul juridic al nulitatilor (art. 1246 si urm. C. civ.). Exceptiile de la regula aplicarii conditiilor de validitate ale contractului sunt situatiile in care legea prevede inaplicabilitatea regulilor si la actele juridice unilaterale. Acest lucru nu se intampla aproape niciodata in mod expres. Cu toate acestea, trebuie asimilate ipotezei in care legea ar prevedea expres acest lucru, toate situatiile in care aplicarea normelor de la contract este incompatibila cu natura actelor juridice unilaterale. De exemplu, daca avem in vedere dispozitiile legale referitoare la leziune (art. 1221-1224 C. civ.), trebuie sa observam ca acest asa-zis viciu al consimtamantului sw bazeaza pe o disproportie intre presttiile reciproce ale partilor [art. 1221 alin. (1) C. civ.] si ca astfel, domeniul de operare al acestui viciu este cel al contractelor sinalagmatice. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 334-335]
Anumite reguli de interpretare pot fi cinsiderate pe deplin compatibile cu natura actului unilateral (art. 1266-1269 C. civ.). Marea dificultate se iveste insa cu privire la forta obligatorie (art. 1270 C. civ.), si in aceasta privinta raspunsul trebuie sa fie partial afirmativ, in sensul ca, si actele unilaterale trebuie considerate irevocabile de la un anumit moment. De exemplu, in cazul ofertei cu termen, forta obligatorie opereaza din momentul comunicarii acesteia catre destinatar si pana la expirarea termenului. De asemenea, de regula, in cazul tuturor actelor unilaterale supuse comunicarii, ele nu mai pot fi revocate din momentul comunicarii lor (de exemplu, declaratia unilaterala de rezolutiune). Prin exceptie, ele pot fi revocate daca legea permite acest lucru, explicit sau implicit (de exemplu, este posibila, revocarea ofertei publice de recompensa in aceleasi conditii in care a fost facuta cunoscuta publicului). In consecinta, se deduce din aceste cateva exemple ca, principiul fortei obligatorii a actului juridic unilateral, a carui esenta consta tocmai in revocarea sa potestativa, este suspendat pana la un anumit moment – cel al comunicarii sale. Dimpotriva insa, aplicabilitatea principiului este incompatibila cu actele unilaterale nesupuse comunicarii si care sunt esentialmente revocabile (de exemplu, testamentul). [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p.335]
In ceea ce priveste principiul relativitatii efectelor contractului (art. 1280 C. civ.) si transpunerea sa la actul juridic unilateral, ea presupune o distinctie prealabila intre terti: tertul destinatar al actului unilateral si ceilalti terti. In ce priveste tertul destinatar, adesea, pana la momentul acceptarii de catre acesta a beneficiului actului unilateral, efectele actului nu se produc (la actele unilaterale supuse comunicarii). Aplicabilitatea principiului pana in acel moment este absoluta. In ceea ce priveste ceilalti terti, aplicabilitatea principiului este de regula absoluta. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 335]
Daca ne referim la principiul opozabilitatii fata de terti (art. 1281 C. civ.), observam ca si acesta poate fi transpus in materia actelor unilaterale. Comunicarea unor acte unilaterale pentru ca acestea sa produca efecte este in acelasi timp o conditie de opozabilitate a actului unilateral. De asemenea, anumite acte unilaterale trebuie sa indeplineasca, in vederea realizarii opozabilitatii lor, conditii suplimentare de opozabilitate. De exemplu, renuntarea la un drept real trebuie inscrisa in cartea funciara. Sau declaratia unilaterala de rezolutiune, pentru a fi facuta opozabila tertilor trebuie de asemenea inscrisa in cartea funciara. Concluzia sumara este ca si acest principiu isi gasesste aplicabilitatea in materia actelor unilaterale. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 335]
Ca o consecinţa a principiului forţei obligatorii a contractului (actului juridic, in general), principiul irevocabilitaţii efectelor acestuia presupune ca actului bilateral sa nu i se poata pune capat prin voinţa numai a uneia din parţi, iar actului unilateral sa nu i se poata pune capat prin manifestarea de voinţa, in sens contrar, din partea autorului actului.
Irevocabilitatea decurge din principiul forţei obligatorii a actului juridic, fiind o consecinţa şi, in acelaşi timp, o garanţie a acestui principiu. Prin urmare, raţiunile care servesc ca justificare existenţei principiului forţei obligatorii sunt, in acelaşi timp, şi raţiuni pe care se intemeiaza irevocabilitatea actului juridic.
O consacrare a acestui principiu, al irevocabilitaţii, o regasim in materia actelor bilaterale, in dispoziţiile art. 1270 alin. (2) Noul C. civ., conform carora contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul parţilor ori din cauze autorizate de lege.
Deşi in privinţa actului unilateral nu exista un text asemanator, cu caracter de principiu, care sa stipuleze regula irevocabilitaţii, trebuie avute in vedere dispoziţiile art. 1325 Noul C. civ., potrivit carora, daca prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplica in mod corespunzator actelor unilaterale.
Examinand actul unilateral al renunţarii din perspectiva caracterului sau irevocabil, Inalta Curte apreciaza ca fundamentul acestui principiu rezida, ca şi in ipoteza actului juridic bilateral, in necesitatea respectarii drepturilor terţilor, precum şi a situaţiilor juridice create, cu scopul asigurarii securitaţii circuitului civil.
Irevocabilitatea actului juridic unilateral se impune cu atat mai mult cu cat terţii nu sunt protejaţi de principiul relativitaţii efectelor contractului.
Prin excepţie de la aceasta regula, exista situaţii in care se poate admite revocabilitatea actului juridic unilateral, aceasta fiind prohibita daca sunt intrunite cumulativ condiţiile ca manifestarea de voinţa sa produca consecinţe juridice, existenţa acestora sa fie legata de menţinerea voinţei iniţiale, iar consecinţele produse sa determine crearea sau consolidarea unor drepturi ale terţilor.
Prin urmare, revocarea actului juridic unilateral este permisa daca nu aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale terţilor de buna-credinta. [ICCJ, Sectia a II-a civila, Decizia nr. 2104/2014, www.scj.ro]