(1) Promisiunea unilaterala facuta cu intentia de a se obliga independent de acceptare il leaga numai pe autor.
(2) Destinatarul actului poate sa refuze dreptul astfel nascut.
(3) Daca autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se considera facuta pentru o anumita durata, potrivit cu natura obligatiei si cu imprejurarile in care a fost asumata.
Art. 1327 C. civ. a reglementat o varietate de act juridic unilateral a carui valabilitate si efectivitate era adesea pusa in discutie in doctrina anterioara intrarii in vigoare a codului, inlaturand echivocul cu privire la valabilitatea unui asemenea act. In esenta, promisiunea unilaterala reprezinta un act unilateral cu valoare de angajament unilateral prin care autorul sau se obliga fata de tert, independent de acceptarea din partea acestuia a actului, sa execute o anumita prestatie [art. 1327 alin. (1) C. civ.]. Un asemenea act este pe deplin valabil. Daca tertul accepta beneficiul actului unilateral poate pretinde executarea de la autorul actului, in conditii generate de principiul fortei obligatorii a contractului sau poate cere despagubiri pentru incalcarea obligatiei asumata prin respectivul angajament unilateral (fara ca totusi prin acceptare sa se fi format un contract in mod necesar!). Daca, de exemplu, actul unilateral prin care autorul unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii se obliga sa plateasca victimei o suma de bani, aceasta obligatie a sa are valoarea unui angajament unilateral obligatoriu pentru emitent. Victima, odata ce accepta despagubirile oferite de autor poate sa solicite executarea angajamentului unilateral. Daca o oferta cu termen este revocata inainte de implinirea termenului, destinatarul poate totusi sa emita acceptarea acesteia in termen si astfel contractul sa fie incheiat. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 336-337]
Dupa cum se exprima NCC, promisiunea unilaterala este o oferta de a deveni debitor, care cade in gol daca nu e acceptata de o alta persoana. In definitiv, oferta de a deveni creditor e absurda sau megalomana, deoarece nimeni nu va accepta sa fie debitor corelativ numai ca sa dea satisfactie promitentului. Functional, se poate insa imagina situatia in care acesta face o oferta de generare a unui raport complex, in care fiecare parte a raportului sa fie simultan si debitor si creditor. Dar, prezentate lucrurile astfel, va trebui sa conchidem ca promisiunea unilaterala nu este decat o oferta de a contracta, iar dispozitiile art. 1327 NCC vor trebui alipite, in masura in care e posibil, la art. 1187-1200 NCC. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 226]
Promisiunea unilaterala (angajamentul unilateral) trebuie distinsa de contractul care include o promisiune unilaterala. Cazul tipic este cel al contractului prin care se promite unilateral instrainarea unui bun (o vanzare a sa fiind asa-numitul „pact de optiune”), fara ca in contrapartida sa se promita si o contraprestatie pentru primirea acelui bun. In acest cazavem de a face cu un contract unilateral care presupune un acord de vointe, fiind asadar de formatie bilaterala, pe cand in cazul angajamentului unilateral, avem de a face cu o singura vointa juridica deocamdata neintalnita cu acceptarea din partea destinatarului. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 337]