Art. 1.347. Conditiile si intinderea restituirii

(1) Restituirea nu este datorata decat daca imbogatirea subzista la data sesizarii instantei.

(2) Cel care s-a imbogatit este obligat la restituire, in conditiile prevazute la art. 1.639 si urmatoarele.

Exista unanimitate de opinii si solutii in sensul ca pentru a stabili sau evalua masura imbogatirii paratului si deci intinderea obligatiei de restituire, instantele de judecata se plaseaza in ziua introducerii actiunii de catre insaracit. In consecinta, daca imbogatirea paratului a incetat pana la acea data, pentru motive independente de vointa sa, raportul obligational se stinge. Regula de mai sus este, in opinia noastra, un caz de aplicare a teoriei impreviziunii. Altfel, in perioadele de depreciere a puterii de cumparare a banilor, actiunea de rem in verso risca a fi derizorie, daca imbogatirea s-a realizat intr-o perioada de timp anterioara momentului sesizarii instantei de judecata. De aceea, solutia logica este reevaluarea insaracirii si imbogatirii corelative, in functie de intinderea lor in momentul judecatii.. asadar, suntem in prezenta unei exceptii de la principiul nominalismului monetar. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 375]

Termenul de prescriptie in cazul unei actiuni intemeiate pe imbogatirea fara justa cauza incepe sa curga, in conditiile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 [art. 2528 NCC], de la momentul la care cel al carui patrimoniu s-a micsorat a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat faptul maririi altui patrimoniu, cat si pe cel care a beneficiat de aceasta marire.
In cazul in care partea prejudiciata, desi a cunoscut la data platii care este patrimoniul care sporeste in acest fel si pe cel care beneficiaza de acest spor, a inteles sa uzeze de un alt mijloc juridic pentru repararea pagubei, respectiv de actiunea in anularea unui contract de imprumut, in cadrul careia tindea la redobandirea prestatiei ca efect al nulitatii si al principiului restitutio in integrum, este evident ca dreptul la actiune intr-o actio de in rem verso s-a nascut pentru aceasta abia la momentul in care s-a stabilit in mod irevocabil ca nu are la indemana actiunea in pretentii subsecventa anularii contractului de imprumut si ca singurul mijloc juridic de care mai poate uza este actiunea intemeiata pe principiul imbogatirii fara justa cauza. [ICCJ, Sectia a II-a civila, Decizia nr. 2244 din 13 iunie 2014, www.scj.ro]

Pentru solutionarea unei actiuni fundamentate pe temeiul de drept al imbogatirii fara justa cauza, trebuie analizate doua conditii juridice, respectiv absenta oricarui alt mijloc juridic pentru recuperarea de catre cel care si-a micsorat patrimoniul a pierderii suferite si absenta unei cauze legitime a maririi patrimoniului unei persoane in detrimentul alteia si trei conditii materiale, si anume: marirea unui patrimoniu, micsorarea unui patrimoniu, ca o consecinta a maririi altuia si existenta unei legaturi sau corelatii directe intre sporirea unui patrimoniu si diminuarea celuilalt.

In ceea ce priveste institutia accesiunii, conditiile ce trebuie analizate pentru incidenta acesteia sunt distincte de cele necesare pentru solutionarea unei actio de in rem verso, numai restituirea despagubirilor avand la baza principiul imbogatirii fara justa cauza; iar teoria accesiunii presupune exercitarea dreptului potestativ de accesiune si diferentierea intinderii creantei de restituire, in functie de buna sau reaua-credinta a celui care ridica o constructie sau o lucrare pe terenul celuilalt. [ICCJ, Secţia I civila, Decizia nr. 601/2014, www.scj.ro]

In cazul in care prin hotararea pronunţata Curtea europeana a drepturilor omului a stabilit in sarcina Statului roman o obligaţie principala, aceea de restituire efectiva a unor terenuri şi eliberarea titlurilor de proprietate aferente, fixandu-se şi un termen in acest sens, precum şi o obligaţie alternativa, aceea de plata a unei sume cu titlu de daune materiale, in cazul in care statul nu işi indeplineşte obligaţia principala in termenul de 3 luni stabilit, indeplinirea de catre Statul roman a obligaţiei principale dupa implinirea termenului stabilit nu ii indreptaţeşte pe reclamanţii din hotarare sa pastreze suma ce le-a fost platita de Statul roman in executarea obligaţiei alternative, intrucat astfel s-ar ajunge la o imbogaţire fara justa cauza, aceştia neputand beneficia, concomitent, atat de terenuri, cat şi de contravaloarea acestora. [ICCJ, Secţia a II-a civila, Decizia nr. 2783 din 30 septembrie 2014, www.scj.ro]