(1) In cazul in care victima a contribuit cu intentie sau din culpa la cauzarea ori la marirea prejudiciului sau nu le-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca, cel chemat sa raspunda va fi tinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul in care la cauzarea prejudiciului au contribuit atat fapta savarsita de autor, cu intentie sau din culpa, cat si forta majora, cazul fortuit ori fapta tertului pentru care autorul nu este obligat sa raspunda.
Textul art. 1371 alin. (1) NCC vizeaza exonerarea prin compensarea vinovatiei, dar dincolo de criticile deja aduse acestei exprimari se poate pune problema de a sti cum functioneaza mecanismul cand culpa victimei – dedusa dintr-un avertisment concura la producerea daunei cu fapata lucrului sau a animalului. O persoana ignora avertismentul „caine rau” si intra in curtea pazita de un pit bull, urmarea e simplu de imaginat. Daunele astfel create, prin fapta cainelui si a victimei, nu se pot repara, de regula, decat prin invocarea raspunderii pentru fapta animalului, raspundere care nu se intemeiaza insa pe culpa, ci pe artefactul juridic numit „paza lucrului”. Se pot compensa paza cu culpa victimei? Evident ca nu! De aceea pare de acceptat ca in cazul in care victima avertizata contribuie intentionat la producerea prejudiciului, exonerarea de raspundere obiectiva ar trebui sa fie totala, iar riscul nerepararii daunei sa il suporte in intregime victima vinovata. Solutia se intemeiaza nu atat pe neaplicarea in acest caz al dispozitiilor art. 1371 alin. (1) NCC, nici pe considerarea faptei victimei ca un caz de forta majora, ci pe asigurarea eficacitatii avertismentului de pericol, care odata ignorat intentionat, va duce la exonerare. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 603]
Fapta victimei trebuie analizata numai din punct de vedere obiectiv, stabilind contributia sa efectiva la producerea daunei, nefiind necesara analiza vinovatiei acesteia. Sub acest aspect, nu prezinta nicio relevanta atitudinea pshica a victimei fata de propria sa fapta si urmarile ei, ci intereseaza in ce masura cel responsabil poate fi obligat la despagubire. O asemenea prevedere ar putea conduce la ideea ca, in cazul in care victima este lipsita de discernamantul faptelor sale, dar totusi participa la producerea prejudiciului, intreaga raspundere sa revina numai persoanei responsabile, ceea ce nu ar fi o solutie echitabila. [L.R. Boila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1433]