(1) Cel care in temeiul legii, al unui contract ori al unei hotarari judecatoresti este obligat sa supravegheze un minor sau o persoana pusa sub interdictie raspunde de prejudiciul cauzat altuia de catre aceste din urme persoane.
(2) Raspunderea subzista chiar in cazul cand faptuitorul, fiind lipsit de discernamant, nu raspunde pentru fapta proprie.
(3) Cel obligat la supraveghere este exonerat de raspundere numai daca dovedeste ca nu a putut impiedica fapta prejudiciabila. In cazul parintilor sau, dupa caz, al tutorilor, dovada se considera a fi facuta numai daca ei probeaza ca fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decat modul in care si-au indeplinit indatoririle decurgand din exercitiul autoritatii parintesti.
Noul text legal este mai mult decat reglementare a unor ipoteze de raspundere, consacrand, cu valoare principiala, in cazul prejudiciilor produse de minori si persoane cu handicap mintal, regula angajarii unei raspunderi directe, independente si neconditionate, al carui fundament este independent de orice culpa. [L.R. Boila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012 p. 1435]
Noua reglementare a extins sfera persoanelor pentru a caror fapte prejudiciabile poate fi angajata raspunderea delictuala, fiind inclusi, alaturi de minori, si persoanele puse sub interdictie, care, prin comportamentul intempestiv si spontan, reprezinta un risc social particular de producere a unor prejudicii. Toate aceste persoane au nevoie de indrumare, educatie, control si supraveghere datorita fie a varstei fragede, fie starii lor precare de sanatate mintala. Elementul comun al celor doua ipoteze de raspundere delictuala il constituie lipsa sau diminuarea capacitatii de exercitiu a faptuitorului, situatie in care trebuie angajata raspunderea celui care ii supravgheaza, daca a fost cauzat un prejudiciu. [L.R. Boila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1435]
Aplicarea art. 1372 alin. (1) NCC nu este conditionata de vinovatia minorului sau a persoanei puse sub interdictie. O solutie contrara ar incuraja parintii, tutorii sau allte persoane care au obligatia de supraveghere sa nu isi exercite indatoririle tocmai in acele cazuri in care acest lucru este foarte necesar, si anume in ipoteza minorilor si a celor pusi sub interdictie. Asadar, victima prejudiciului trebuie sa faca dovada cu privire la: 1. existenta prejudiciului; 2. existenta faptei ilicite a minorului sau a celui pus sub interdictie; 3. raportul de cauzabilitate intre fapta ilicita si prejudiciu. [G.Boroi, L.Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p.258]
Alaturi de conditiile cu valoare generala, conform art. 1372 alin. (1), raspunderea in discutie se poate angaja numai daca sunt prezente si doua conditii speciale, care se grefeaza pe cele generale: a) minoritatea sau, dupa caz, statutul juridic de persoana pusa sub interdictie al autorului faptei ilicite si prejudiciabile; b) existenta obligatiei de supraveghere a autorului faptei ilicite si prejudiciabile in sarcina persoanei raspuzatoare, obligatie nascuta direct din lege, dintr-un contract ori stabilita prin hotarare judecatoreasca. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 471]
Din intregul cuprins al art. 1372 alin. (3) rezulta ca exonerarea de raspundere nu depinde de existenta sau inexistenta vinovatiei persoanei raspunzatoare, indiferent daca acea persoana este parintele sau tutorele faptitorului minor. Vinovatia dovedita sau prezumata a acesteia nu este o conditie a raspunderii sale, chiar daca in numeroase cazuri ea exista, dupa cum nevinovatia nu este o cauza generatoare de raspundere. Urmeaza ca ne gasim in prezenta unei raspunderi civile delictuale de plin drept, fara vinovatie, obiectiva care nu poate fi inlaturata decat prin dovada unei cauze straine: forta majora, cazul fortuit, fapta victimei sau fapta unei terte persoane. Fundamentul sau obiectiv credem ca trebuie cautat si aflat in ideea de garantie obiectiva care are ca suport riscul de autoritate ce incumba persoanei raspuzatoare, pe care il presupune si determina existenta si indeplinirea obligatiei de supraveghere a minorilor si interzisilor judecatoresti, persoane care datorita starii lor fizice si psihice sau mentale trebuie sa fie supravegheate, ceea ce inseamna indrumare, corijare si control. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 474]
Mesaj ofensator postat pe Facebook la adresa unui profesor. Răspunderea părinților pentru fapta minorului. ”Reclamanta PA a chemat în judecată pe pârâții HT, HCC și AFC , pentru ca pe baza probelor administrate să fie obligați la plata sumei de 10.000 lei daune morale, publicarea într-un ziar local a hotărârii judecătorești și a scuzelor din partea pârâtului HT. Arată reclamanta că a fost profesorul de limba română și dirigintele pârâtului HT, elev al clasei a IX –a C al Liceului Tehnologic NB. Că, în anul școlar 2013 – 2014, ca urmare a rezultatelor slabe la obiectul limba Română a fost notat cu nota 4, iar acest aspect a atras nemulțumiri din partea pârâtului HT care a postat pe propriul profil, pe rețeaua de socializare „facebook” o înjurătură în limba italiană „ un bel vaffanculo” și de asemenea, a folosit un limbaj necorespunzător.
Relevă reclamanta că, în urma acestor postări a ajuns ținta unor ironii din partea elevilor din clasă și din școală, mesajul scandalizând mediul profesoral care a solicitat convocarea de urgență a Colegiului Profesoral pentru luarea unor măsuri în ceea ce privește pe minorul HT, pârâtul în cauză.
Examinând ansamblul probator al cauzei, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, astfel că va fi admisă în raport de considerentele ce vor urma:
Reclamanta a învestit instanța cu judecarea unei cereri fondată pe disp. art. 1349 și următoarele din Noul Cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală.
Astfel, potrivit disp. art. 1349 Cod civil „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”, iar potrivit disp. art. 1357 Cod civil, „Cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 1372 Cod civil „Cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicție răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane.”.
În cauză, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile civile delictuale în ce privește faptele săvârșite de pârât și acesta este obligat să răspundă pentru acoperirea prejudiciului de imagine creat reclamantei afectând și reputația acesteia.
Potrivit normelor legale în materie și practicii judiciare, pentru a opera răspunderea civilă delictuală este necesar să fie întrunite o serie condiții:
În primul rând instanța va reține existența faptului prejudiciabil și atitudinea culpabilă a pârâtului constând pe rețeaua de socializare „facebook” a unei înjurături în limba italiană, precum și a unei aprecieri asupra pregătirii profesionale a reclamantei cu privire la exprimarea sa în calitate de profesor de limba Română, apreciere nefondată.
Instanța apreciază că neîndeplinirea îndatoririi de supraveghere și educație, fundament al răspunderii părinților, a contribuit la adoptarea comportamentului necorespunzător al pârâtului în cauză.
În cauză, este evident că au existat deficiențe, carențe în educația dată pârâtului, un oarecare dezinteres, ignorând și neglijând educarea acestuia.
Aceste aspecte rezultă din declarația martorei DM care arată că acest minor face parte dintr-o familie ai cărui părinți sunt despărțiți, informându-se sporadic asupra educației acestuia, asupra situației școlare. Mai arată martora că imaginea reclamantei a avut de suferit de pe urma acestei situații create, întrucât aceasta este un om apreciat, responsabil, corect, care și-a făcut datora cu simț de răspundere și crede că nimănui nu-i este permis să aducă injurii și să facă aprecieri eronate asupra unei persoane.
Îndatorirea privind creșterea copilului duce la o sporire a răspunderii părinților pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii săvârșite de copii lor minori.
Astfel, dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 statuează că: „răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând, părinților acestuia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile ce le revin cu privire la copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.”
Această obligație implică în mod necesar, răspunderea pentru orice pagubă pricinuită de minori rezultând din educație și bună – creștere.
Cum instanța din probatoriul administrat nu a putut reține un mod ireproșabil de îndeplinire a îndatoririlor de către pârâți, părinții minorului HT, reținând că există un raport de cauzalitate între fapta acestora ca părinți ce nu și-au îndeplinit datoria față de copil și fapta ilicită cauzatoare de prejudicii comisă de minor, va admite acțiunea în consecință.” [Judecătoria Botoșani, Sentința civilă nr. 6466/2015, definitivă prin decizia nr. 228/2016 a Tribunalului Botoșani, www.rolii.ro]