(1) Comitentul este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai ori de cate ori fapta savarsita de acestia are legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.
(2) Este comitent cel care, in virtutea unui contract sau in temeiul legii, exercita directia, supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau ori al altuia.
(3) Comitentul nu raspunde daca dovedeste ca victima cunostea sau, dupa imprejurari, putea sa cunoasca, la data savarsirii faptei prejudiciabile, ca prepusul a actionat fara nicio legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.
Principalul argument invocat pentru angajarea acestei raspunderi il constituie desfasurarea unei activitati sub indrumarea, directia si controlul altei persoane. Astfel, intre faptuitor, respectiv prepusul care a savarsit o fapta prejudiciabila si persoana responsabila, comitentul, se stabileste o relatie speciala, denumita raport de prepusenie, in baza caruia este declansat mecanismul raspunderii pentru prejudiciile care au fost produse in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate. Se urmareste, astfel, corelarea riscurilor activitatilor desfasurate in societate, cu avantajele dar si cu pericolele producerii unor consecinte pagubitoare pentru ceilalti membrii ai societatii. In ceea ce priveste comportamentul comitentului, remarcam faptul ca nu a fost stabilita nicio conditie speciala, mentionandu-se doar ca acesta este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai. Rezulta ca raspunderea comitentului este angajata independent de culpabilitatea sa, daca victima dovedeste existenta unui prejudiciu cauzat de prepus, in legatura cu functiile care i-au fost incredintate, in toate situatiile, pe temei obiectiv, fiind eliminate discutiile privind angajarea unei raspunderi subiective. [L.R. Boila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1437]
Raspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepusul sau prepusii sai, reglementata de art. 1373 C. civ., intervine numai atunci cand prepusul cauzeaza un prejudiciu unei terte persoane printr-o fapta ilicita extracontractuala, adica delictuala. Aceasta precizare este utila pentru faptul ca in cazul in care fapta ilicita si prejudiciabila este savarsita de prepus in executarea unui contract incheiat de comitentul sau cu o terta persoana si, prin aceasta, celeilalte parti contractante care este de regula, creditorul contractual al comitentului, i se cauzeaza un prejudiciu prin neexecutarea lato sensu a obligatiilor contractuale, suntem in prezenta unei raspunderi civile contractuale pentru fapta altuia; aceasta raspundere este reglementata expres, distinct si separat, cu valoare de prejudiciu, in art. 1519 C. cic.,in titlul consacrat executarii obligatiilor in general. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 477]
Pentru angajarea raspunderii comitentului este necesar sa fie intrunite doar trei dintre conditiile de drept comun, care sunt in totalitate si fara deosebire conditii obiective: prejudiciul victimei, fapta ilicita a prepusului si raportul de cauzalitate existent intre fapta ilicita a prepusului si prejudiciul injust suferit de victima. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 478]
Raportul de prepusenie este un raport juridic; in principiu, el se naste numai cu consimtamantul ambelor parti, in sensul de vointa declarata a comitentului si respectiv a prepusului. In cele mai frecvente situatii, raportul de prepusenie se naste dintr-un contract; este vorba in primul rand de contractul individual de munca dintre salariat si angajator. Sunt insa si situatii in care izvorul sau extracontractual. Astfel, acceptarea unor functii de catre o persoana in calitate de membru al unei organizatii cooperatiste sau indeplinirea unei munci benevole, neremunerate, pentru o organizatie sindicala sau o organizatie ori asociatie, desfasurarea unei activitati de catre un copil in interesul parintelui sau in virtutea autoritatii familiale pe care o are parintele, prestarea de catre un contravenient a unei activitati in folosul comunitatii, executarea pedepsei penale prin obigarea la munca, cu acordul unitatii etc. sunt situatii in care se poate spune ca raportul de prepusenie se stabileste in absenta oricarei relatii contractuale intre comitent si prepus. Esentiala este si ramane subordonarea prepusului in exercitarea functiilor sau indeplinirea atributiilor care ii sunt stabilite. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 481-482]
Dispozitiile art. 1000 alin. (3) C.civ. instituie un caz de raspundere pentru fapta altuia si o solidaritate specifica intre comitent si prepus, exclusiv in folosul victimei. Platind despagubirile, comitentul nu face altceva decat sa avanseze in locul prepusilor sai despagubirile pe care acestia din urma le datorau victimelor. Chiar daca victimele au inteles sa pretinda intreaga despagubire de la comitent, in final prevaleaza raspunderea pentru fapta proprie, adica faptuitorii trebuie sa suporte singuri repararea prejudiciului pe care l-au cauzat prin fapta lor, comitentul avand dreptul sa regreseze impotriva acestora pentru recuperarea sumelor platite.
Impotriva actiunii in regres a comitentului, prepusii nu se pot apara invocand prezumtia de raspundere instituita de art. 1000 alin. (3) C.civ., ci eventual pot invoca si dovedi fapta proprie a comitentului, fapta care ar fi determinat total sau partial producerea prejudiciului. Insa, in situatia in care printr-o hotarare penala de condamnare s-a retinut in mod expres lipsa oricarei culpe a comitentului in producerea prejudiciului, acest aspect nu mai poate fi repus in discutie in cadrul actiunii in regres, iar prepusii nu pot invoca imprejurarea ca au comis faptele cauzatoare de prejudicii ca urmare a ordinelor primite. [ICCJ, Sectia I civila, decizia nr. 290 din 20 ianuarie 2012]
Nota: Corespondentul art. 1000 alin. (3) din vechiul Cod civil este art. 1373 alin. (1) noul Cod civil.
Medicul acţionează ca prepus, in acele situaţii în care este pusă in discuţie îndeplinirea ori neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu care, chiar dacă nu sunt străine de asistenţa medicală, sunt stabilite prin regulamente săvârşite independent de natura tratamentului prescris, cum ar fi de exemplu efectuarea vizitelor si contravizitelor, iar în speţă, nesupravegherea eficientă a lehuzei in perioada post-partum imediată și tardivă în secţia de obstetrică-ginecologie. (…) În aceste condiţii, inculpatul a acţionat incorect din punct de vedere al tratamentului aplicat, dar şi prin nerespectarea regulilor de acordare a asistenţei medicale pacienţilor internaţi în spital, în calitate de angajat şi prepus al acestuia, provocând un prejudiciu părţii civile, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 1000 al. 3 Cod civil ( s.n. – art. 1373 din actualul Cod Civil), iar potrivit dispoziţiilor legale în vigoare atât la data comiterii infracţiunii cât şi în prezent, expuse anterior, spitalul răspunde pentru prejudiciile cauzate pacienţilor de către medici. [Curtea de Apel București, Secţia I-a penală, cauze penale cu minori şi de familie, Decizia penală nr. 200 din 2 februarie 2010 -JURINDEX2010229816]
Chiar daca se are in vedere independenta medicului in exercitareaa profesiei sale, independenta ce nu face sa dispara raportul specific de munca dintre medic si spital (…)ideea de echitate, de justitie, reclama acceptarea aplicarii dispozitiilor art. 1000 alin. 3 (art. 1373 NCC-s.n.) fiind evident ca partea vatamata a fost prejudiciata in timpul efectuarii unei operatii, deci a unui act medical specific. [Curtea de Apel Bucuresti, Decizia penala nr. 1428/2008, nepublicata]