Art. 1.386. Formele reparatiei

(1) Repararea prejudiciului se face in natura, prin restabilirea situatiei anterioare, iar daca aceasta nu este cu putinta ori daca victima nu este interesata de reparatia in natura, prin plata unei despagubiri, stabilite prin acordul partilor sau, in lipsa, prin hotarare judecatoreasca.

(2) La stabilirea despagubirii se va avea in vedere, daca prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului.

(3) Daca prejudiciul are un caracter de continuitate, despagubirea se acorda sub forma de prestatii periodice.

(4) In cazul prejudiciului viitor, despagubirea, indiferent de forma in care s-a acordat, va putea fi sporita, redusa sau suprimata, daca, dupa stabilirea ei, prejudiciul s-a marit, s-a micsorat ori a incetat.

Din momentul pronuntarii hotararii judecatoresti definitive si irevocabile, persoana raspunzatoare datoreaza victimei si dobanzile aferente sumei de bani stabilita ca despagubire, pana la plata ei integrala; pentru perioada anterioara nu se acorda dobanzi, deoarece numai din momentul pronuntarii hotararii instantei creanta in bani a victimei devine lichida si exigibila. Totusi, credem ca cel putin atunci cand prejudiciul are de la inceput caracter pur pecuniar, dobanzile ar trebui acordate, cu titlu de lucrum cessans, de la data in care prejudiciul a devenit cert. Noul Cod civil nu contine nicio dispozitie in legatura cu aceasta problema. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 569]

In conceptia noului Cod civil numai despagubirile stabilite global pentru prejudiciile actuale, care s-au prudus in intregime, nu pot fi modificate printr-o noua hotarare judecatoreasca; in schimb, despagubirile pentru prejudiciile viitoare, indiferent ca sunt stabilite in suma globala sau sub forma prestatiilor periodice, pot fi modificate in cuantumul lor printr-o noua hotarare judecatoreasca, la cerere, pentru a se pastra echilibrul ce trebuie sa existe intre prejudiciul cauzat si despagubirea destinata sa-l repare integral, in acele situatii in care se dovedeste ca prejudiciul, intre timp, s-a marit, s-a micsorat ori a incetat sa se produca. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 570]

In determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile cauzate unei persoane in cadrul desfasurarii procesului penal, atat in faza de urmarire penala si cat si in faza de judecata, instantele trebuie sa aiba in vedere principiul echitatii si stabilirea unui just echilibru intre prejudiciul suferit si reparatia acordata.
Scopul acordarii daunelor morale consta in realizarea, in primul rand, a unei satisfactii morale pentru suferinte de acelasi ordin, iar nu a unei satisfactii patrimoniale.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizeaza in echitate si pastrand principiul proportionalitatii si justului echilibru intre natura valorilor lezate si sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor in bani, intrucat valorile ocrotite nu pot fi evaluate in bani, existand practic o incompatibilitate intre natura nepatrimoniala a prejudiciului si caracterul patrimonial al despagubirii. Faptul ca reparatia trebuie sa fie una echitabila presupune ca nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar si ca ea nu se poate constitui in temei al imbogatirii, intrucat, in caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordarii unor astfel de daune, care, asa cum s-a mentionat, trebuie sa se produca, in primul rand, pe plan afectiv si moral. [ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 5567 din 29 iunie 2011, www.scj.ro]

In materia daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, practica judiciara si literatura de specialitate au evidentiat ca nu exista criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv ca problema stabilirii despagubirilor morale nu trebuie privita ca o cuantificare economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica incercata de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexa a aspectelor in care vatamarile produse se exteriorizeaza, supusa puterii de apreciere a instantelor de judecata.
Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate in bani, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, iar instanta de judecata are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa dispuna repararea prejudiciului moral produs. In acest sens si cu o atare semnificatie, nu se poate tagadui ca lipsirea de libertate cauzata de arestarea sa ii provoaca celui in contra caruia masura a fost luata o suferinta psihica semnificativa, el trebuind sa suporte nu doar restrangerea severa a libertatii de miscare, ci si tensiunea si disconfortul continuu pe care situatia de persoana incarcerata le presupun. Nu mai putin, buna reputatie a celui arestat este atinsa, perceptia publica privitoare la persoana sa modificandu-se in sens defavorabil. Tot astfel, suferinta psihica produsa de lipsirea de libertate ajunge sa fie amplificata de constientizarea faptului ca imaginea publica si reputatia au de suferit.[ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 1534 din 21 februarie 201, www.scj.ro]

Consecinta infestarii cu virusul HIV se concretizeaza nu numai intr-un prejudiciu determinabil si imediat evaluabil, dar si intr-un prejudiciu succesiv, ca urmare a caracterului ireversibil al bolii, dat fiind ca boala evolueaza, iar consecintele daunatoare se produc continuu si intr-o perioada variabila de timp.
Astfel ca nu se poate aprecia la data aflarii diagnosticului care este prejudiciul concret si intinderea acestuia, intrucat evolutia bolii, reactia la tratament, nevoile materiale ale bolnavului nu pot fi cuantificate la acel moment, iar agravarea starii de sanatate avand drept consecinta sporirea treptata a prejudiciului, echivaleaza cu aparitia unui nou prejudiciu cu caracter de certitudine. Situatia este aceeasi si in cazul prejudiciului moral, care nu s-a produs in integralitate la data aflarii diagnosticului, ci ulterior pe parcursul evolutiei bolii.
In consecinta, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la momente succesive diferite, pe masura ce fiecare paguba este cunoscuta efectiv. [ICCJ, Sectia I civila, decizia nr. 289 din 20 ianuarie 2012, www.scj.ro]