(1) Debitorul decade din beneficiul termenului daca se afla in stare de insolvabilitate sau, dupa caz, de insolventa declarata in conditiile legii, precum si atunci cand, cu intentie sau dintr-o culpa grava, diminueaza prin fapta sa garantiile constituite in favoarea creditorului sau nu constituie garantiile promise.
(2) In sensul prevederilor alin. (1), starea de insolvabilitate rezulta din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executarii silite, fata de valoarea totala a datoriilor exigibile. Daca prin lege nu se prevede altfel, aceasta stare se constata de instanta, care, in acest scop, poate tine seama de anumite imprejurari, precum disparitia intempestiva a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declansarea impotriva sa a unei proceduri de executare silita si altele asemenea.
(3) Decaderea din beneficiul termenului poate fi ceruta si atunci cand, din culpa sa, debitorul ajunge in situatia de a nu mai satisface o conditie considerata esentiala de creditor la data incheierii contractului. In acest caz, este necesar sa se fi stipulat expres caracterul esential al conditiei si posibilitatea sanctiunii decaderii, precum si sa fi existat un interes legitim pentru creditor sa considere conditia respectiva drept esentiala.
Decaderea din termen se considera ca nu opereaza de drept, ci trebuie pronuntata de instanta de judecata in urma unei cereri a celui interesat in acest sens. Cu toate acestea, mai ales pentru ca legiuitorul nu prevedenimic in acest sens, trebuie sa admitem ca decaderea din termen poate fi invocata si pe cale unilaterala – mai ales in cazul exceptiei de neexecutare anticipate si al rezolutiunii anticipate, urmand ca instanta, in cadrul controlului a posteriori sa se pronunte asupra legalitatii modului in care a fost apreciata unilateral decaderea din termen. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 604]
Cu privire la ipoteza diminuarii garantiilor, este necesara observarea relatiei dintre eventualele forme specifice de garantare a obligatiilor (garantii stricto sensu) cu gajul general al creditorilor chirografari; se pot manifesta urmatoarele situatii:
– nu sunt constituite garantii (fideiusiune, gaj ori ipoteca; nu intereseaza ipoteza garantiilor autonome); orice interventie a debitorului asupra elementelor de activ patrimonial susceptibile de a fi executate, realizata cu intentia de a vatama interesele creditorului ori dintr-o culpa grava, justifica decaderea din termen;
– sunt constituite garantii, dar acestea se limiteaza la acoperirea, chiar si numai partiala, a obligatiei garantate in caz de neexecutare (este exclusa conventional depasirea limitelor garantiilor constituite – in ipoteza neacoperirii integrale a obligatiei principale – prin identificarea unor elemente din gajul general); numai diminuarea garantiilor propriu-zise conduce la decaderea din termen;
– exista garantii, insa executarea obligatiei de garantare nu se limiteaza la acoperirea de catre acestea a intregii datorii (creditorul putand sa urmareasca, subsecvent executarii garantiei – si, ca atare, stingerii acesteia – , elementele din gajul general al creditorilor chirografari); chiar daca diminuarea operata de catre debitor vizeaza elemente de activ patrimonial extrinseci garantiei propriu-zise, anterior momentului exigibilitatii obligatiei, apreciem ca decaderea poate interveni in situatia in care, prin ipoteza, din cauza unor evolutii care au diminuat obiectiv valoarea garantiei ori au marit, corespunzator, valoarea obligatiei garantate in detrimentul valorii garantiei, este evident ca valoarea garantiei este inferioara valorii obligatiei garantate.[A.G. Uluitu in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1489-1490]