Art. 1.492. Darea in plata

(1) Debitorul nu se poate libera executand o alta prestatie decat cea datorata, chiar daca valoarea prestatiei oferite ar fi egala sau mai mare, decat daca creditorul consimte la aceasta. In acest din urma caz, obligatia se stinge atunci cand noua prestatie este efectuata.

(2) Daca prestatia oferita in schimb consta in transferul proprietatii sau al unui alt drept, debitorul este tinut de garantia contra evictiunii si de garantia contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile in materia vanzarii, cu exceptia cazului in care creditorul prefera sa ceara prestatia initiala si repararea prejudiciului. In aceste cazuri, garantiile oferite de terti nu renasc.

Darea in plata opereaza ca o varianta a platii si deci, in principiu, produce aceleasi efecte, stingand obligatia cu toate garantiile si accesoriile ei. Daca prestatia initiala a avut o valoare mai mare decat prestatia executata, depasind astfel conditia echivalentei rezonabile, debitorul este obligat sa plateasca o sulta, altfel operatia ar putea fi considerata o liberalitate, adica o iertare partiala de datorie, cu titlul gratuit (eventual, o remitere de datorie cu titlu gratuit). Daca, dimpotriva, noua prestatie are o valoare superioara, creditorul initial poate deveni debitor al excedentului fata de prestatia care ii este datorata si plati astfel o diferenta de valoare. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 741]

Simpla acceptare a noii prestatii nu libereaza pe debitor. Darea in plata are ca efect stingerea obligatiei la data cand noua prestatie este executata. [I. Ninu in Noul Cod civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, vol. II, Editura Hamangiu 2012, p. 829]

Natura juridica a darii in plata este conventionala, ea constituind in acelasi timp si o exceptie de la regula dupa care se plateste exact ce se datoreaza, iar nu altceva [art. 1492 alin. (1) NCC; art. 1100 C. civ.]. Nu exista decat un singur tip de dare in plata, cea conventionala, fiind de neimaginat ca un tert (legiuitor sau ba) sa modifice obiectul prestatiilor datorate de un debitor, fara acordul acestuia si al creditorului. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 65]