Procedura ofertei de plata si a consemnatiunii este prevazuta de Codul de procedura civila.
Procedura ofertei reale de plată şi consemnaţiunii este reglementată atât de Noul Cod de procedură civilă (art.1005-1012), cât şi în Noul Cod civil (art.1510-1515, 1524), cu scopul de a acorda posibilitatea debitorului de bună-credinţă de a se libera faţă de creditor, în cazul în care acesta din urmă refuză în mod nejustificat primirea plăţii. Această procedură poate fi realizată în două modalităţi distincte: a) pe cale principală, din iniţiativa debitorului obligaţiei de plată/predare şi prin intermediul executorului judecătoresc (art.1006-1009 NCPC); b) pe cale incidentală, în timpul derulării unui proces, în faţa oricărei instanţe şi în orice stadiu al judecăţii (art.1010 NCPC).
Din întreaga reglementare actuală rezultă cu claritate că efectele juridice ale ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune de a libera pe debitor şi de a ţine loc de plată nu se produc în cazul în care oferta este nulă pentru vicii de fond şi de formă.
Pentru a produce efectul liberatoriu este necesar ca oferta de plată să îndeplinească condiţiile formale şi să fie reală, iar din punct de vedere procedural să fie respectate etapele procedurii de consemnare, astfel cum sunt acestea reglementate de art.1006-1009 NCPC (în cazul în care oferta de plată a fost realizată pe cale principală, din iniţiativa debitorului obligaţiei de plată/predare şi prin intermediul executorului judecătoresc).
În conformitate cu dispoziţiile art.1009 alin.1 NCPC, “După consemnare, executorul judecătoresc va constata, printr-o încheiere dată fără citarea părţilor, efectuarea plăţii şi liberarea debitorului. Încheierea se comunică creditorului în termen de 5 zile de la întocmirea acesteia”, la alineatul 2 fiind stipulat că „În termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1), creditorul va putea cere anularea acesteia pentru nerespectarea condiţiilor de validitate, de fond şi de formă ale ofertei de plată şi consemnaţiunii, la judecătoria în circumscripţia căreia s-a făcut consemnarea. Hotărârea poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare”.
Faţă de aceste dispoziţii legale, actul care semnifică finalizarea procedurii şi liberarea debitorului şi care va face dovada deplină despre efectuarea plăţii este încheierea emisă de executorul judecătoresc în condiţiile art.1009 alin.1 NCPC. Această încheiere nu are caracter jurisdicţional şi se dă fără citarea părţilor, după ce executorul judecătoresc verifică condiţiile formale ale procedurii, urmând ca în termen de 5 zile de la data întocmirii să o comunice creditorului, în vederea unei eventuale contestări de către acesta. Dacă creditorul nu formulează în termenul legal imperativ de 15 zile acţiune prin care să conteste încheierea emisă de executorul judecătoresc, oferta şi consemnaţiunea devin perfecte, fiind considerate acceptate de creditor, şi îşi produc pe deplin efectul de liberare a debitorului la data consemnării plăţii, cu excepţia situaţiei în care se anulează oferta de plată şi consemnaţiunea (art.1009 alin.3 NCPC).
În cazul în care se formulează acţiune în anularea încheierii dată de executorul judecătoresc, actul final al procedurii va fi hotărârea judecătorească, cu următoarea distincţie: 1. dacă cererea creditorului este admisă, întreaga procedură va fi invalidată, existând, după caz, posibilitatea reluării acesteia, actele anterioare făcute de debitor în vederea plăţii în cadrul procedurii invalidate rămânând fără nicio semnificaţie; 2. dacă cererea în anulare este respinsă pe fondul său, în sensul verificării de către instanţa judecătorească a tuturor condiţiilor de legalitate a încheierii executorului judecătoresc şi de realizare a ofertei de plată, hotărârea pronunţată va fi actul final care atestă doar finalizarea procedurii, încheierea executorului judecătoresc fiind actul liberării debitorului prin această procedură a cărei legalitate a fost verificată în cadrul acţiunii în anulare.
Analizând înscrisurile care se regăsesc în dosar în raport de dispoziţiile legale mai sus citate, instanţa reţine că executorul judecătoresc nu a procedat la întocmirea încheierii prevăzute la art.1009 alin.1 NCPC, astfel că exercitarea acţiunii în anulare de către reclamant înainte de constatarea prin încheiere de executorul judecătoresc a efectuării plăţii şi liberării debitorului este în aceste condiţii în mod vădit inadmisibilă.
În acest sens, instanţa reţine că un creditor nu poate formula acţiunea în anulare decât împotriva încheierii emise de executorul judecătoresc în cadrul acestei proceduri, aşa cum se prevede în mod imperativ la art.1009 alin.2 NCPC, urmând ca analizarea condiţiilor de validitate, de fond şi de formă ale ofertei de plată şi consemnaţiunii, precum şi a motivelor invocate de creditor în susţinerea acţiunii în anulare, să fie efectuată de judecătorie odată cu verificarea legalităţii încheierii întocmite de executorul judecătoresc.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept prezentate, instanţa, constatând că reclamantul-creditor a exercitat această cale de contestare fără să existe o încheiere întocmită de executorul judecătoresc prin care s-a constatat efectuarea plăţii şi liberarea debitorilor-pârâţi, în cauză nefiind aşadar îndeplinită cerinţa de admisibilitate prevăzută de art.1009 alin.2 NCPC pentru acţiunea în anulare, va respinge cererea reclamantului., ca fiind inadmisibilă. [Judecătoria Sectorului 1 București, Sentința civilă nr. 13420/2014, portal.just.ro]