Art. 1.517. Neexecutarea imputabila creditorului

O parte nu poate invoca neexecutarea obligatiilor celeilalte parti in masura in care neexecutarea este cauzata de propria sa actiune sau omisiune.

In fundamentarea prevederilor art. 1517, trebuie sa operam deosebirea de sursa a obligatiei neexecutate:
– in privinta unei obligatii extracontractuale, apreciem ca fundamentul se afla in art. 14 C. civ.;
– in privinta unei obligatii contractuale, fundamentul se regaseste in art. 1170 C. civ.
Consideram ca, sub acest aspect strict tehnic-juridic, vom recurge la principiul neme auditur propriam turpitudinem allegans in situatiile in care nu exista un text legal care sa reglementeze expres sau care sa fundamenteze un drept civil si obligatia corelativa. [C. E. Zamsa, Efectele obligatiilor civile, Editura Hamangiu 2013, p. 102]

In ceea ce priveste domeniul de aplicare al textului, credem ca, cauza neexecutarii trebuie sa fie propria actiune sau omisiune a creditorului, neavand relevanta, din punctul de vedere al cerintelor exprese cerute de textul de lege, conditia culpei creditorului. Astfel, indiferent de atitudinea subiectiva (culpa creditorului), atata timp cat debitorul este impiedicat de o forta exterioara ce tine de sfera creditorului, este nelegitim ca ulterior acesta sa pretinda executarea obligatiilor ca si cum debitorul nu ar fi fost impiedicat. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 398]

Invocand art. 1517, un debitor contractual va putea paraliza orice remediu invocat de un creditor, daca sunt indeplinite conditiile textului de lege mai sus citat. Din punctul nostru de vedere, dispozitiile art. 1517 NCC trebuie coroborate cu dispozitiile art. 1556 NCC din materia exceptiei de neexecutare, sub acest aspect, debitorul putand invoca exceptia de neexecutare sub forma aplicata a acesteia in sensul art. 1517, avand in vedere ca una dintre conditiile de invocare ale exceptiei de neexecutare consta tocmai in faptul ca neexecutarea sa nu se datoreze faptei partii care invoca exceptia. [B. Oglinda, Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 399]