Creanta trebuie sa fie certa la data introducerii actiunii.
Creanta va trebui sa fie certa, dar nu cu data certa, pentru a se putea promova o actiune pauliana. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 110]
Art. 1563 C. civ. se rezuma sa prevada ca dreptul de creanta al creditorului trebuie sa fie cert la momentul introducerii actiunii. Aceasta nu inseamna ca exigibilitatea si lichiditatea creantei sunt indiferente pentru admisibilitatea actiunii pauliene, ci doar ca aceste cerinte trebuie indeplinite la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti de declarare pe cale pauliana a inopozabilitatii actului atacat si nu la data introducerii actiunii. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 770]
Creanţa creditorului trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă şi, de regulă, anterioară actului atacat.
Art. 1563 noul Cod Civil se rezumă să prevadă că dreptul de creanţă al creditorului trebuie să fie cert la momentul introducerii acţiunii. Aceasta nu înseamnă că exigibilitatea şi lichiditatea creanţei sunt indiferente pentru admisibilitatea acţiunii pauliene, ci doar că aceste cerinţe trebuie îndeplinite la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de declarare pe cale pauliană a inopozabilităţii actului atacat şi nu la data introducerii acţiunii.
Necesitatea unei creanţe certe, lichide şi exigibile este justificată de cel puţin următoarele raţiuni: acţiunea pauliană, chiar dacă nu este o măsură de executare, pregăteşte valorificarea silită a bunului ce constituie obiectul actului atacat, iar executarea silită presupune existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Acţiunea pauliană nu poate fi primită decât dacă prin actul atacat se cauzează creditorului un prejudiciu. Nu poate fi vorba de un prejudiciu decât atunci când creditorul deşi deţine o creanţă care are vocaţia de fi realizată, deci este certă, lichidă şi exigibilă, se află în imposibilitatea de a şi-o valorifica datorită, de regulă, stării de insolvabilitate provocate debitorului prin actul atacat.
Unul dintre efectele admiterii acţiunii pauliene îl reprezintă indisponibilizarea bunului dobândit de către terţ prin actul atacat până la finalizarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat admiterea acţiunii pauliene.
In aceste condiţii, este greu de acceptat că o măsură cu semnificative consecinţe asupra circuitului civil al bunului ce face obiectul actului atacat, precum indisponibilizarea sa temporară, ar putea avea loc pentru o creanţă care nu este în acelaşi timp certă, lichidă şi exigibilă.
Creanţa creditorului trebuie să fie, de regulă, anterioară încheierii de către debitor a actului a cărui inopozabilitate se solicită. Existenţa acestei cerinţe este dată de faptul că doar creditorii anteriori pot fi prejudiciaţi prin actele frauduloase ulterioare ale debitorului. Totuşi, creditorul posterior va putea introduce acţiunea pauliană în două situaţii: atunci când creanţa sa există în principiu la data încheierii actului fraudulos, cum ar fi înstrăinările făcute de autorul unui accident înainte de a fi obligat prin hotărâre judecătorească să plătească despăgubiri victimei; dacă la momentul perfectării actului fraudulos exista perspectiva certă de a intra într-un raport juridic cu debitorul.
Dovada anteriorităţii creanţei cade în sarcina creditorului care promovează acţiunea pauliană.
Admisibilitatea acţiunii pauliene nu depinde de existenţa unui titlu executoriu.
Legat de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească dreptul de creanţă al creditorului, se pune întrebarea dacă el trebuie sau nu să fie încorporat într-un titlu executoriu. În perimetrul vechiului Cod civil, s-a susţinut că acţiunea pauliană nu este o măsură de executare silită, astfel că pentru exercitarea ei nu este necesar să se facă dovada unui titlu executoriu de către creditor.
Titlul executoriu nu este o condiţie necesară pentru admisibilitatea acţiunii pauliene. În primul rând, prejudiciul creditorului nu decurge întotdeauna din provocarea sau agravarea stării de insolvabilitate a debitorului. În aceste cazuri în care starea patrimonială a debitorului este indiferentă pentru admiterea acţiunii pauliene, declanşarea în prealabil a executării silite pentru a se constat starea de insolvabilitate a debitorului nu mai este necesară. Urmează că nu se mai impune nici invocarea unui titlu executoriu, ca o condiţie pentru declanşarea urmăririi silite.
Titlul executoriu nu constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii pauliene nici atunci când prejudiciul creditorului decurge din agravarea sau provocarea unei stări de insolvabilitate a debitorului. Chiar dacă procesul-verbal întocmit de către executorul judecătoresc prin care se constată inexistenţa unor bunuri urmăribile în patrimoniul acestuia reprezintă dovada de necontestat a stării sale de insolvabilitate, proba ei nu este indisolubil legată de declanşarea în prealabil a urmăririi silite de către creditor. Sub acest aspect, este de reţinut că, potrivit art. 1147 alin. (2) noul Cod Civil: starea de insolvabilitate „(…) se constată de instanţă, care, în acest scop, poate ţine seama de anumite împrejurări, precum dispariţia intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanşarea împotriva sa a unei proceduri de executare silită şi altele asemenea”. Cu alte cuvinte, proba insolvabilităţii poate fi făcută prin orice mijloace de probă, inclusiv prezumţiile simple. [Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Sentința civilă nr. 3726/2015, portal.just.ro]
Titlul executoriu nu este o conditie necesara pentru admisibilitatea actiunii pauliene. [L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 772]