(1) Novatia are loc atunci cand debitorul contracteaza fata de creditor o obligatie noua, care inlocuieste si stinge obligatia initiala.
(2) De asemenea, novatia se produce atunci cand un debitor nou il inlocuieste pe cel initial, care este liberat de creditor, stingandu-se astfel obligatia initiala. In acest caz, novatia poate opera fara consimtamantul debitorului initial.
(3) Novatia are loc si atunci cand, ca efect al unui contract nou, un alt creditor este substituit celui initial, fata de care debitorul este liberat, stingandu-se astfel obligatia veche.
Obligatia nascuta dintr-o novatie este intotdeauna conventionala, indiferent de izvorul obligatiei vechi (contractual sau extracontractual). [G. Chiornita in Noul Cod civil, Studii si comentarii. Volumul III, Partea I. Cartea a V-a, Despre obligatii, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 945]
Potrivit noii conceptii, novatia este singura modalitate de transformare a obligatiilor. Delegatia perfecta – conventia prin care debitorul aducea in locul sau un alt debitor, delegatul, primul fiind liberat – , careia Codul civil de la 1864 (art. 1132) ii recunostea aceleasi valente de operatiune juridica de transformare a obligatiilor, a fost integrata institutiei novatiei, raspunzand opiniei constante a doctrinei, potrivit careia delegatia perfecta este, in fapt, o novatie. Delegatia imperfecta – conventia prin care debitorul aducea alaturi de sine un alt codebitor – , reglementata de acelasi art. 1132 C. civ., este, potrivit noului Cod civil, o preluare de datorie cumulativa, fiindu-i asadar aplicabile dispozitiile ce reglementeaza aceasta institutie (art. 1599-1608 NCC). [C. Rosianu in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 1697-1698]
O preconditie a novatiei este tocmai preexistenta unei obligatii civile valide. A r fi lipsit de noima daca am incerca sa vorbim despre novatie in lipsa unui raport de obligatie preexistent intentiei subiectilor sai de a-l transforma. Novatia este rezervata doar obligatiilor civile, prin urmare, preexistenta unei obligatii naturale nu poate justifica atat o novatie, cat si intentia de atransforma un raport de fapt intr-unul juridic, iar o asemenea operatiune nu ar fi decat intemeierea, creerea unei obligatii, iar nu o inovare propriu-zisa. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 24]
Una dintre condiţiile novaţiei este existenţa obligaţiei care urmează să se stingă prin novaţie şi care constituie obiectul acesteia. Astfel, în cazul în care titlurile executorii care consfinţesc existenţa obligaţiei ce urmează să se stingă prin novaţie nu existau încă la data încheierii convenţiei, nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a opera novaţia, părţile neavând cum să îşi exprime intenţia de a nova, lipsind tocmai elementul esenţial al convenţiei. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2561 din 17 septembrie, www.scj.ro]
Trebuie indeplinite doua conditii specifice pentru a se putea vorbi despre novatie, adica despre un acord novator: (1) intentia de a nova si (2) elementul nou.
(1) Intentia de a nova (animus novandi) este cauza juridica a novatiei, inteleasa ca intentie de a pune capat vechii obligatii prin transformarea ei intr-una noua, diferita (macar partial) de cea veche. Partile acordului novator trebuie sa fie animate de intentia de a modifica juridic ceva intr-un raport de obligatie. Daca, in schimb, modificarea obligatiei survine ca urmare a schimbarii ambientului juridic (faptele delictuale ale uneia dintre parti; interventia legiuitorului etc.) nu vom avea de-a face cu o novatie, ci cu o transformare neintentionata a raportului de obligatie, survenita ca urmare a unor elemente straine de vointa jurididca a subiectilor obligatiei. (…) Elementul subiectiv al novatiei, care e intentia de inovare juridica, trebuie sa fie evident, adica expres si neindoielnic, in caz de dubiu, novatia nu exista. Caracterul expres al lui animus novandi nu implica automat ca el sa fie consacrat in termeni speciali, dupa cum nu indica vreo forma speciala de respectat (act autentic, act scris etc.). Ideea este ca din exteriorizarea consimtamantului de a nova sa poata fi dedusa intentia certa a partilor de a modifica vechiul raport obligational, cu efectul stingerii acestuia prin inlocuirea cu unul nou. In fapt, intentia de a nova este dedusa practic din aceea ca partile novatiei modifica efectiv structura raportului obligational initial.
(2) Elementul nou, ori inovator, care face diferenta fata de obligatia initiala si justifica obiectiv sa vorbim despre novatie, poate purta asupra oricarui element structural sau accidental al obligatiei. Daca se vorbeste despre structura, subiectii raportului pot modifica obiectul, cauza sau chiar partile obligatiei primitive. Astfel, de pilda, se poate modifica cuantumul datoriei, se poate schimba cauza oneroasa in una gratuita, se poate modifica obiectul prestatiei concrete sau chiar persoana debitorului ori a creditorului. Daca ne referim la elemente accidentale, ar trebui sa ne referim in special la modalitatile obligatiei. Astfel, partile acordului novator pot modifica scadenta, pot introduce o conditie noua, care sa afecteze existenta obligatiei etc. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 24]
Novarea obligatiilor naturale poate fi admisa atunci cand intervine o conventie intre parti, care inteleg sa stinga vechea obligatie indiferent de izvorul ei si sa nasca o alta obligatie de natura contractuala, obligatie de data aceasta perfecta. [G. Chiornita in Noul Cod civil, Studii si comentarii. Volumul III, Partea I. Cartea a V-a, Despre obligatii, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 949]
Potrivit principiului libertăţii contractuale, a autonomiei de voinţă, părţile contractante au modificat obligaţia de întreţinere, de a face – şi au înlocuit-o cu o obligaţia de a da, periodic, o sumă de bani.
Deci, s-a realizat transformarea obligaţiei asumate prin contractul de întreţinere, printr-o novaţie, încheindu-se în acest sens actul adiţional.
Este ştiut că novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.
Din cuprinsul actului adiţional rezultă fără echivoc intenţia părţilor de a nova, de a transforma această obligaţie într-una nouă.
Prin novaţie, părţile au transformat obligaţia de întreţinere într-o obligaţie de a plăti periodic o sumă de bani, vechea obligaţie de întreţinere stingându-se, arătându-se expres în cuprinsul actului adiţional că a intervenit modificarea executării obligaţiei de întreţinere. [Curtea de Apel Alba Iulia, Secția civilă, Decizia nr. 194/ 30 aprilie 2014, portal.just.ro]