(1) In cazul in care cumparatorul contesta calitatea sau starea bunului pe care vanzatorul i l-a pus la dispozitie, presedintele judecatoriei de la locul prevazut pentru executarea obligatiei de predare, la cererea oricareia dintre parti, va desemna de indata un expert in vederea constatarii.
(2) Prin aceeasi hotarare se poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului.
(3) Daca pastrarea bunului ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli insemnate, se va putea dispune chiar vanzarea pe cheltuiala proprietarului, in conditiile stabilite de instanta.
(4) Hotararea de vanzare va trebui comunicata inainte de punerea ei in executare celeilalte parti sau reprezentantului sau, daca unul dintre acestia se afla intr-o localitate situata in circumscriptia judecatoriei care a pronuntat hotararea. In caz contrar, hotararea va fi comunicata in termen de 3 zile de la executarea ei.