(1) In conditiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preemptiune, numit preemptor, poate sa cumpere cu prioritate un bun.
(2) Dispozitiile prezentului cod privitoare la dreptul de preemptiune sunt aplicabile numai daca prin lege sau contract nu se stabileste altfel.
(3) Titularul dreptului de preemptiune care a respins o oferta de vanzare nu isi mai poate exercita acest drept cu privire la contractul ce i-a fost propus. Oferta se considera respinsa daca nu a fost acceptata in termen de cel mult 10 zile, in cazul vanzarii de bunuri mobile, sau de cel mult 30 de zile, in cazul vanzarii de bunuri imobile. In ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea ofertei catre preemptor.
Dreptul de preemptiune reprezinta o derogare de la principiul liberei circulatii a bunurilor si de la principiul conform caruia proprietarul poate dispune in mod liber de bunul sau. [Fl. Motiu, Contractele speciale in noul Cod civil, Editura Universul Juridic 2011, p. 31]
Cercetand natura juridica a unui drept, nu rezulta din enumerarea cuprinsa in art. 551 NCC ca dreptul de preemptiune a fost inclus in categoria drepturilor reale, desi textul enumera in aceasta categorie alte drepturi despre care legea a apreciat ca trebuie calificate ca drepturi reale. In acest fel, discutia din doctrina legata de calificarea dreptului de preemptiune nu a fost transata. Analiza continutului acestui drept conduce la concluzia apartenentei lui in categoria drepturilor potestative. Ele au fost definite in doctrina „ca puteri prin care titularul lor poate influenta in mod unilateral si discretionar situatii juridice preexistente, modificandu-le sau dand nastere, in locul acestora, unor situatii juridice noi”. [D. Anghel, Comentariile Codului Civil. Contractul de vanzare si contractul de schimb. Editura Hamangiu, 2012, p. 160]