(1) Locatorul este obligat sa efectueze toate reparatiile care sunt necesare pentru a mentine bunul in stare corespunzatoare de intrebuintare pe toata durata locatiunii, conform destinatiei stabilite potrivit art. 1.799.
(2) Sunt in sarcina locatarului reparatiile locative, a caror necesitate rezulta din folosinta obisnuita a bunului.
(3) Daca, dupa incheierea contractului, se iveste nevoia unor reparatii care sunt in sarcina locatorului, iar acesta din urma, desi incunostintat, nu incepe sa ia de indata masurile necesare, reparatiile pot fi facute de locatar. In acest caz, locatorul este dator sa plateasca, in afara sumelor avansate de locatar, dobanzi socotite de la data efectuarii cheltuielilor.
(4) In caz de urgenta, locatarul il poate instiinta pe locator si dupa inceperea reparatiilor, dobanzile la sumele avansate neputand curge decat de la data instiintarii.
In timpul locatiunii, locatorul nu poate pretinde locatarului executarea reparatiilor ce ii cad in sarcina, daca neefectuarea lor nu creaza riscul pierii sau degradarii avansate a bunului, deoarece inconvenientele lipsei de intrebuintare sunt suportate de locatar. [M.L. Belu-Magdo in Noul Cod civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, vol. III, Editura Hamangiu 2012, p. 150]