Art. 1.851. Notiune

(1) Prin contractul de antrepriza, antreprenorul se obliga ca, pe riscul sau, sa execute o anumita lucrare, materiala ori intelectuala, sau sa presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, in schimbul unui pret.

(2) Dispozitiile prezentei sectiuni sunt aplicabile, in mod corespunzator, si antreprizei pentru lucrari de constructii, daca sunt compatibile cu regulile particulare prevazute pentru acest contract.

Deosebirile dintre contractul de antrepriza si contractul de munca sunt urmatoarele:
– antreprenorul este platit pentru rezultatul muncii sale, iar angajatul dupa cantitatea si calitatea muncii depuse, independent de rezultat de rezultat;
– antreprenorul se bucura de independenta juridica si in privinta modului de executare a lucrarii, organizand munca dupa aprecierea sa si efectuand-o pe propriul sau risc, in timp ce angajatul este incadrat intr-un colectiv de munca, fiind supus unui regulament de ordine interioara, patronul avand asupra lui un drept de control si dirijare;
– clientul nu raspunde de pagubele cauzate de antreprenor tertilor, spre deosebire de patron, care, in lipsa contractului de prepusenie, raspunde in calitate de comitent fata de terti de faptele angajatului sau. [Fl. Motiu, Contractele speciale in noul Cod civil, Editura Universul Juridic 2011, p. 199-200]