(1) Daca prin lege nu se prevede altfel, persoana raspunde numai pentru faptele sale savarsite cu intentie sau din culpa.
(2) Fapta este savarsita cu intentie cand autorul prevede rezultatul faptei sale si fie urmareste producerea lui prin intermediul faptei, fie, desi nu il urmareste, accepta posibilitatea producerii acestui rezultat.
(3) Fapta este savarsita din culpa cand autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu il accepta, socotind fara temei ca nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, desi trebuia sa il prevada. Culpa este grava atunci cand autorul a actionat cu o neglijenta sau imprudenta pe care nici persoana cea mai lipsita de dibacie nu ar fi manifestat-o fata de propriile interese.
(4) Atunci cand legea conditioneaza efectele juridice ale unei fapte de savarsirea sa din culpa, conditia este indeplinita si daca fapta a fost savarsita cu intentie.
In cadrul strict al rationamentului stiintific, raspunderea civila fiind o sanctiune juridica, rezulta ca, in principiu, se intemeiaza pe ideea de vinovatie. (…) Cu acuratete, sunt definite intentia si culpa ca modalitati diametral distincte, subsumate notiunii de vinovatie. Ele fundamenteaza, la nivel de principiu, raspunderea civila, dar legea poate dispune altfel [alin. (1)], ceea ce inseamna ca, prin exceptie, exista raspundere civila fara culpa, sub forma raspunderii civile delictuale obiective (a se vedea art. 1375 si 1376 NCC privind raspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau lucruri). [P. Perju in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 16]