(1) Atunci cand este data in vederea acoperirii datoriilor viitoare ori nedeterminate sau pentru o perioada nedeterminata, fideiusiunea poate inceta dupa 3 ani, prin notificarea facuta debitorului, creditorului si celorlalti fideiusori, daca, intre timp, creanta nu a devenit exigibila.
(2) Aceasta regula nu se aplica in cazul fideiusiunii judiciare.
Practic, incetarea fideiusiunii se produce la initiativa fideiusorului, dupa trecerea unui termen de 3 ani, in conditiile in care acesta notifica intentia sa tuturor persoanelor care sunt parte la raportul juridic obligational principal si la cel izvorat din faptul fideiusiunii – creditor, debitor principal si, eventual, ceilalti cofideiusori. Din interpretarea primului alineat al art. 2316 NCC, deducem ca, pentru a se libera fideiusorul in privinta obligatiilor nedeterminate sau viitoare, este necesara indeplinirea cumulativa a doua conditii: o conditie pozitiva: sa fi trecut un termen de 3 ani, care ar trebui calculat de la data incheierii contractului de fideiusiune; o conditie negativa: creanta garantata sa nu fi devenit exigibila mai inaite de implinirea termenului de 3 ani. Aceasta conditie implica si faptul ca, in acest interval de timp, sa nu fi survenit decaderea debitorului principal din beneficiul termenului. [G. Raducan in Noul Cod civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, vol. III, Editura Hamangiu 2012, p. 711]