Art. 2.322. Scrisoarea de confort

(1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil si autonom prin care emitentul isi asuma o obligatie de a face sau de a nu face, in scopul sustinerii unei alte persoane, denumita debitor, in vederea executarii obligatiilor acesteia fata de un creditor al sau. Emitentul nu va putea opune creditorului nicio aparare sau exceptie derivand din raportul obligational dintre creditor si debitor.

(2) In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese fata de creditor si numai daca acesta din urma face dovada ca emitentul scrisorii de confort nu si-a indeplinit obligatia asumata prin scrisoarea de confort.

(3) Emitentul scrisorii de confort care a cazut in pretentii fata de creditor are drept de regres impotriva debitorului.

Scrisoarea de confort, spre deosebire de cea de garantie sau de fideiusiune, este un act juridic unilateral, ea cuprinzand promisiunea emitentului de a avea o anumta conduita fata de debitor. Pentru a fi si eficient juridic, actul unilateral al scrisorii de confort trebuie acceptat de creditor, in caz contrar, scrisoarea nu valoreaza garantie. Din acest punct de vedere, se poate spune ca aceasta garantie constituie un act unilateral supus comunicarii [art. 1326 alin. (1) NCC], iar instiintarea creditorului de emiterea scrisorii se poate face in orice forma acceptata de uzantele comerciale. [P. Vasilescu, Drept civil. Obligatii, Editura Hamangiu 2012, p. 137-138]

Obligatia de garantie ce ia nastere prin emiterea scisorii de confort are, dupa cum am mai aratat, un caracter autonom in raport cu obligatia garantata, insa, spre deosebire de cazul scrisorii de garantie, nu este independenta in raport cu aceasta.
Chiar daca, in principiu, creditorul are dreptul de a solicita emitentului executarea obligatiei de a face sau a nu face independent de executarea obligatiei garantate (aceasta posibilitate nefiind oprita expres de lege), acesta nu are dreptul de a executa silit obligatia asumata de emitent, ci doar de a pretinde daune-interese, iar dreptul de a pretinde daune-interese este conditionat de neindeplinirea obligatiei de catre debitor.
Din aceasta cauza putem spune ca obligatia de garantie se va stinge, in acest caz, nu doar pe cale principala, ci si pe cale accesorie.
In cazul in care scrisoarea de confort este data pentru o durata determinata, aceasta va inceta prin ajungere la termen, in caz contrar obligatia de garantie fiind supusa prescriptiei extinctive in termenul general de prescriptie. [G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului Civil. Garantiile personale. Privilegiile si garantiile reale, Editura Hamangiu 2012, p. 79]