(1) Dreptul material la actiune, denumit in continuare drept la actiune, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
(2) In sensul prezentului titlu, prin drept la actiune se intelege dreptul de a constrange o persoana, cu ajutorul fortei publice, sa execute o anumita prestatie, sa respecte o anumita situatie juridica sau sa suporte orice alta sanctiune civila, dupa caz.
Prescriptia extinctiva sterge dreptul material la actiune (art. 2.500 alin. 2), neexercitat in termenul stabilit de lege (art. 2. 515) sau de catre parti (art. 2. 515 alin. 4), dar nu insa si dreptul subiectiv civil – dreptul subiectiv primar – care subzista si poate fi aparat pe cale de exceptiune iar prestatia corespunzatoare poate face obiectul unei plati valabile (art. 1. 471) [M. Nicolae, Codex Iuris Civilis. Tomul I. Noul Cod Civil. Editie critica, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 601]
Prescriptia extinctiva nu libereaza, asadar, pe debitor, deoarece obligatia civila nu este stinsa (art. 1. 615), ci doar transformata, mai exact, lipsita de dreptul material la actiune. Sub acest aspect, NCC conserva dispozitiile art. 1, alin. 1 ale Decretului nr 167/1968, potrivit carora dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. [M. Nicolae, Codex Iuris Civilis. Tomul I. Noul Cod Civil. Editie critica, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2012, p. 601]
Prin prescripţia dreptului de a cere executarea silită se stinge forţa executorie a titlului, nu şi dreptul material la acţiune, dacă acesta nu este prescris, cel interesat putând să obţină un nou titlu executoriu, în condiţiile legii, aceasta deoarece dreptul la acţiune în sens procesual, respectiv dreptul de a sesiza o instanţă pentru obţinerea unui titlu executoriu este imprescriptibil dacă dreptul material la acţiune nu este prescris, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 405 C. proc. civ. [art. 705 NCPC-s.n.]
Astfel, în cazul în care dreptul material la acţiune este valorificat înăuntrul termenului său distinct de prescripţie şi, în măsura în care reclamanta dovedeşte un interes legitim în promovarea acţiunii având ca obiect obţinerea unui nou titlu executoriu, nu există niciun temei legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibilă. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr.143 din 22 ianuarie 2013, www.scj.ro]
A considera că subzistă puterea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile anterioare, cu consecința paralizării unei noi acțiuni introdusă de persoana căreia i s-a recunoscut dreptul pretins, în condițiile în care această hotărâre este lipsită de executorialitate, prin efectul prescripției dreptului de a cere executarea silită, dar în ipoteza în care dreptul material la acțiune nu s-a prescris, ar echivala, cu lăsarea fără substanță a dreptului de acces la un tribunal, garantat de articolul 6 din Convenție.
Astfel, pentru ipoteza în care dreptul material la acțiune este imprescriptibil sau mai lung decât termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, trebuie să i se recunoască părții interesate posibilitatea de a introduce o nouă acțiune, în valorificarea aceluiași drept, în vederea constituirii unui nou titlu, fără a i se opune excepția autorității de lucru judecat decurgând din hotărârea pronunțată anterior.Prescripția dreptului de a cere și obține executarea silită funcționează ca o sancțiune procesuală pentru creditor și un beneficiu legal pentru debitorul care a fost susceptibil de a fi urmărit în bunurile sale, constituind o cauză legală de stingere a puterii executorii a oricărui titlu, însă principul care trebuie să prevaleze în materia executării este acela al îndeplinirii benevole, din oficiu, a obligațiilor, și nu al recurgerii la forța coercitivă a statului, mai ales în ipoteza în care debitorul obligației de executare este statul sau un reprezentant al său. [ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, Decizia civilă nr. 1653 din 24 februarie 2011, www.scj.ro]
Exceptiile de fond constituie doar mijloace de aparare, prin intermediul carora nu se valorifica pretentii proprii impotriva reclamantului, ci doar se urmareste respingerea pretentiilor formulate de reclamant. In aceste conditii, simpla aparare nu poate fi supusa, in opinia noastra, prescriptiei extinctive. [C. G. Frentiu, Comentariile Codului civil. Prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor, Editura Hamangiu 2012, p. 6]