Prescriptia se intrerupe:
1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoasterea, in orice alt mod, a dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de catre cel in folosul caruia curge prescriptia;
2. prin introducerea unei cereri de chemare in judecata sau de arbitrare, prin inscrierea creantei la masa credala in cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererii de interventie in cadrul urmaririi silite pornite de alti creditori ori prin invocarea, pe cale de exceptie, a dreptului a carui actiune se prescrie;
3. prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana la inceperea cercetarii judecatoresti; in cazul in care despagubirile se acorda, potrivit legii, din oficiu, inceperea urmaririi penale intrerupe cursul prescriptiei, chiar daca nu a avut loc constituirea ca parte civila;
4. prin orice act prin care cel in folosul caruia curge prescriptia este pus in intarziere;
5. in alte cazuri prevazute de lege.
In ceea ce priveste recunoasterea dreptului, se retine ca actul de recunoastere a dreptului a carui actiune se prescrie trebuie sa provina de la debitor, adica de la cel in folosul caruia curge prescriptia, fiind un act personal. Este lovita de nulitate absoluta recunoasterea facuta de o alta persoana decat cea in favoarea careia curge prescriptia.
Recunoasterea este nu numai un act personal, ci si unilateral, de regula pur si simplu, consensual, irevocabil. Recunoasterea trebuie sa fie liber exprimata, neviciata, neindoielnica, neconditionata si sa intervina inlauntrul termenului de prescriptie.
Recunoasterea poate avea loc pe cale unilaterala sau conventionala (spre exemplu, prin contractul de esalonare a platii). [C. G. Frentiu, Comentariile Codului civil. Prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor, Editura Hamangiu 2012, p. 143]
Un act de recunoaştere a creanţei, care produce efecte juridice, trebuie să provină de la administratorul statutar, întrucât acesta este abilitat să exprime voinţa societăţii, iar nu de la un prepus al acesteia.
Nu constituie un act de recunoaştere a creanţei actul material prin care se comunică cifre citite din registrul comercial al societăţii de către o persoană din cadrul departamentului de contabilitate, care nu are dreptul de a manifesta voinţa societară, în lipsa unei împuterniciri exprese, şi, ca atare, în această situaţie, nu este incident art. 16 din Decretul nr. 167/1958 [art. 2537, 2538 NCC] pentru a se considera că termenul prescripţiei a fost întrerupt. [ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2487 din 27 iunie 2014, www.scj.ro]
Prin sintagma „cerere de chemare in judecata” se intelege atat cererea initiala, introductiva de instanta, cat si cererea incidentala (de interventie, reconventionala, de chemare in garantie), contestatia la executare (care in fapt reprezinta o veritabila actiune in anularea titlului executoriu), somatia de plata (care este o cerere de chemare in judecata avand ca scop obinerea unui titlu executoriu).
In ipoteza modificarii sau completarii actiunii, o asemenea modificare sau completare are efect intreruptiv de prescriptie, constituind o cerere de chemare in judecata, insa intreruperea opereaza numai de la data inregistrarii modificarii sau completarii respective, si nu de la data introducerii actiunii initiale.
Cererea de chemare in judecata trebuie sa fie introdusa de partea in defavoarea careia curge termenul de prescriptie.
Sesizarea instantei de catre creditor cu o cerere de chemare in judecata a debitorului intrerupe prescriptia, cu conditia ca in final aceasta sa priveasca fondul dreptului, sa fie facuta cu intentia de a produce efecte juridice, sa fie admisa.
Pentru a intrerupe prescriptia, cererea trebuie sa vizeze fondul dreptului a carui actiune se prescrie, insa poate viza si luarea de masuri asiguratorii, chiar si pe cale de ordonanta presedentiala, in cazul in care se urmareste protectia dreptului a carui actiune se prescrie. [C. G. Frentiu, Comentariile Codului civil. Prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor, Editura Hamangiu 2012, p. 146-147]
Pentru a produce efect intreruptiv, cererea de chemare in judecata trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:
– sa fie introdusa la o instanta judecatoreasca sau alt organ cu atributii jurisdictionale, chiar daca acestea nu ar fi competente. Articolul 2539 alin. (1) NCC arata ca prescriptia este intrerupta chiar daca sesizarea a fost facuta la un organ de jurisdictie ori de urmarire penala necompetent sau chiar daca este nula pentru lipsa de forma. Din aceste prevederi rezulta doua aspecte importante. Astfel, cererea introdusa la un organ administrativ sau o alta autoritate fara atributii jurisdictionale nu produce efectul intreruptiv, in schimb cererea introdusa la o instanta (necompetenta chiar), chiar daca este nula pentru lipse de forma, poate sa intrerupa cursul prescriptiei;
– sa fie serioasa, adica sa fie facuta cu scopul de a fi admisa (retragerea ori perimarea demonstreaza neindeplinirea acestei conditii);
– sa fie admisa printr-o hotarare definitiva sau irevocabila, respingerea in fond sau pentru lipsuri a dreptului la actiune – prematuritate, existenta lucrului judecat, lipsa procedurii prealabile s.a. – sau anularea cererii dovedeste neindeplinirea acestei conditii. [E. Lupan, S. Sztranyiczki, E. Veress, R.A. Pantilimon, Drept civil. Partea generala conform noului Cod civil, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012,p. 368-369]