Art. 2.538. Recunoasterea dreptului

(1) Recunoasterea se poate face unilateral sau conventional si poate fi expresa sau tacita.

(2) Cand recunoasterea este tacita, ea trebuie sa rezulte fara echivoc din manifestari care sa ateste existenta dreptului celui impotriva caruia curge prescriptia. Constituie acte de recunoastere tacita plata partiala a datoriei, achitarea, in tot sau in parte, a dobanzilor sau penalitatilor, solicitarea unui termen de plata si altele asemenea.

(3) Poate invoca recunoasterea tacita si cel indreptatit la restituirea unei prestatii facute in executarea unui act juridic ce a fost desfiintat pentru nulitate, rezolutiune sau orice alta cauza de ineficacitate, atat timp cat bunul individual determinat, primit de la cealalta parte cu ocazia executarii actului desfiintat, nu este pretins de aceasta din urma pe cale de actiune reala ori personala.

Hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare. Prescripţia dreptului material la acţiune. Recunoaşterea dreptului. Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia extinctivă şi să fie neîndoielnică. Este adevărat că prezintă efect întreruptiv nu numai recunoaşterea expresă, ci şi recunoaşterea tacită, însă numai în măsura în care aceasta din urmă este dedusă din împrejurări neechivoce.
Trebuie remarcat că recunoaşterea expresă sau tacită a dreptului a cărui acţiune se prescrie trebuie să provină de la cel în folosul căruia curge prescripţia, în speţă, de la defunct sau de la moştenitorii defunctului, recurenţii din prezenta cauză, în calitate de continuatori ai defunctului în ceea ce priveşte obligaţiile asumate de acesta.
În ceea ce priveşte o eventuală recunoaştere tacită a dreptului intimatei – reclamante, tribunalul apreciază că aceasta nu a fost probată în cauză.
Ceea ce invocă intimata–reclamantă sunt fapte proprii – acte de folosinţă exercitate asupra imobilului -, iar nu fapte sau acte ale defunctulu, respectiv ale moştenitorilor acestuia, iar caracterul neechivoc al acestora nu a fost probat.
Predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare ar fi reprezentat, într-adevăr, un act de recunoaştere tacită din partea defunctului sau din partea intimaţilor, însă o astfel de predare neechivocă nu a fost probată în cauză.
Pe de o parte, tribunalul reţine că, dată fiind relaţia de concubinaj dintre intimata – reclamantă şi defunct, convieţuirea cu acesta nu poate fi interpretată drept o recunoaştere a dreptului rezultat din antecontract din partea defunctului, faptul convieţuirii având caracter echivoc din această perspectivă. Astfel, acordul defunctului ca intimata–reclamantă să locuiască în apartament putea fi şi probabil a fost acordat în considerarea relaţiei avute cu reclamanta, iar nu pentru a recunoaşte un drept al acesteia rezultat din antecontract. [Tribunalul Galați, Secţia civilă Decizia nr. 213 /22.04.2015 , portal.just.ro]