(1) Cand determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaza sa fie data unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia in considerare calificarea juridica stabilita de legea romana.
(2) In caz de retrimitere, calificarea se face dupa legea straina care a retrimis la legea romana.
(3) Natura mobiliara sau imobiliara a bunurilor se determina potrivit legii locului unde acestea se afla sau, dupa caz, sunt situate.
(4) Daca legea romana nu cunoaste o institutie juridica straina sau o cunoaste sub o alta denumire ori cu un alt continut, se poate lua in considerare calificarea juridica facuta de legea straina.
(5) Cu toate acestea, cand partile au determinat ele insele intelesul notiunilor dintr-un act juridic, calificarea acestor notiuni se face dupa vointa partilor.
Calificarea inseamna determinarea continutului notiunilor folosite de norma conflictuala, atat in partea in care arata obiectul reglementarii sale, cat si in partea in care arata legea competenta a carmui raportul juridic. Calificarea poate fi definita si pornind de la acte, fapte, raporturi sociale, pentru a vedea in ce categorie juridica se incadreaza. Astfel, a califica un act, un fapt, o relatie sau un raport inseamna a arata in care din categoriile sau notiunile juridice existente se incadreaza acestea, spre a deveni, respectiv un act juridic, fapt juridic, un anumit raport juridic. [I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept international privat, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2007, p. 82-83]