(1) Persoana care, potrivit legii nationale, este lipsita de capacitate sau are capacitate de exercitiu restransa nu poate sa opuna aceasta cauza de nevaliditate celui care, de buna-credinta la momentul incheierii actului si conform legii locului unde actul a fost incheiat, a considerat-o ca fiind deplin capabila. Aceasta regula nu se aplica actelor juridice referitoare la familie, mostenire si la drepturi reale asupra imobilelor situate in alt stat decat cel al locului incheierii actului.
(2) De asemenea, lipsa calitatii de reprezentant, stabilita potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusa tertului care cu buna-credinta s-a increzut in aceasta calitate, potrivit legii locului unde actul a fost intocmit, daca actul a fost incheiat intre prezenti si pe teritoriul aceluiasi stat.