(1) Locuinta familiei este locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa, locuinta sotului la care se afla copiii.
(2) Oricare dintre soti poate cere notarea in cartea funciara, in conditiile legii, a unui imobil ca locuinta a familiei, chiar daca nu este proprietarul imobilului.
Locuinta familiei nu inseamna neaparat domiciliu, ci este locul unde familia traieste efectiv. Nu are relevanta decat afectatiunea, destinatia bunului, nu tilul in baza caruia este detinut. [G.C. Frentiu, Comentariile Codului Civil. Familia. Art. 258-534, Editura Hamangiu 2012, p. 162]
Notiunea de „locuinta a familiei” este o notiune de fapt, iar nu de drept, din punct de vedere al regulilor regimului primar prezentand relevanta numai locuinta unde familia traieste efectiv. [C. M. Nicolescu in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 333]
Locuinta familiei nu este un “accesoriu” obligatoriu al casatoriei. Pe de alta parte coabitarea nu este de esenta casatoriei (nici) sub auspiciile actualului Cod civil, insusi legiuitorul stabilind ca. pentru motive temeinice, acestia pot hotari sa locuiasca separat [art. 309 alin. (2)]. Daca sotii au detinut o locuinta familiala si, intervenind separatia faptica, amandoi au parasit acea locuinta, resedinta niciunuia dintre soti, nici a sotului la care se afla copilul sau copiii, nu poate fi calificata locuinta a familiei. Nu avem criterii de localizare in ipoteza casatoriei incheiate intre doua persoane aflate, fiecare, in executarea unei pedepse privative de libertate, [E. Florian, Regimuri matrimoniale, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2015, p. 33]
Locuinta familiei este stabilita de soti de comun acord, fie ca este vorba de locuinta initiala, fie de schimbarea acesteia, in timpul casatoriei, avand in vedere principiul potrivit caruia, in tot ceea ce priveste casatoria, sotii hotarasc de comun acord – art. 308 NCC. In caz de neintelegere, sotii ar putea recurge la serviciile unui mediator in conditiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, care consacra unele dispozitii speciale medierii conflictelor de familie (art. 64-66). Daca incercarile de conciliere nu dau roade, este discutabila interventia instantei de tutela pentru a transa acest diferend al sotilor, prin dispunerea unor masuri privind coabitarea lor. Este indeobste cunoscut ca in planul relatiilor personale inevitabilele divergente dintre soti nu pot fi inlaturate decat prin vointa si efortul lor conjugal. Este adevarat insa ca raporturile juridice dintre soti cu privire la locuinta familiei au practic o dubla natura (personal-nepatrimoniala, dar si patrimoniala), astfel incat nu se poate considera ca de plano este exclusa orice interventie a instantei de judecata. [C. M. Nicolescu in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 333]
Testamentul sotului proprietar exclusiv asupra locuintei familiei este valabil, o interpretare extensiva nefiind posibila, pentru ca ar aduce o restrangere nepermisa a dreptului de proprietate. Sotul supravietuitor va fi protejat de dispozitiile art. 973 NCC, care ii confera un drept de abitatie asupra casei in care a locuit pana la deschiderea mostenirii, drept care se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii mostenirii si cu conditia ca sotul sa nu se recasatoreasca. [C.C. Hageanu, Dreptul familiei si actele de stare civila, Editura Hamangiu 2012, p. 66]
O situatie speciala este aceea in care locuinta este urmarita de creditorii sotului proprietar. In aceste cazuri, locuinta familiei poate fi pierduta in favoarea tertilor de buna-credinta. [C.C. Hageanu, Dreptul familiei si actele de stare civila, Editura Hamangiu 2012, p. 66]
Prin notarea in cartea funciara a mentiunii ca imobilul este locuinta comuna a familiei nu este modificata natura juridica in privinta titularului dreptului de proprietate asupra acestuia si nici nu este afectat sechestrul asigurator inscris in favoarea unui tert. [Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 1538 din 13 noiembrie 2013, portal.just.ro]