(1) Reproducerea umana asistata medical cu tert donator nu determina nicio legatura de filiatie intre copil si donator.
(2) In acest caz, nicio actiune in raspundere nu poate fi pornita impotriva donatorului.
(3) Parinti, in sensul dat de prezenta sectiune, nu pot fi decat un barbat si o femeie sau o femeie singura.
In privinta copilului conceput prin procedura procrearii asistate medical cu tert donator, filiatia fata de tata se stabileste diferit, in functie de starea civila a femeii care ii da nastere. Astfel, in cazul femeii casatorite, copilul va avea ca tata pe sotul mamei, prin aplicarea prezumtiei de paternitate potrivit art. 408 alin. (1) NCC. In cazul unui cuplu necasatorit, filiatia fata de tata se va stabili prin recunoastere sau, daca barbatul a consimtit la reproducerea asistata medical cu tert donator in conditiile legii refuza sa recunoasca filiatia copilului astfel rezultat, prin hotarare judecatoresca, in baza art. 444 NCC. Raspunderea acestuia fata de mama si de copil este expres prevazuta de lege si consideram ca aceasta se concretizeaza in posibilitatea aplicarii dispozitiilor art. 428 NCC si in acest caz. [D. Lupascu, C.M. Craciunescu in Noul Cod Civil. Studii si comentarii. Vol I, Cartea I si Cartea a II-a, Editura Universul Juridic 2012, p. 837]
Contractul de mama purtatoare nu este reglementat expres in Romania, dar nici nu este interzis. Ne putem intreba – deocamdata retoric – daca un astfel de contract ar trebui sa fie cu titlu gratuit (cu conditia, evident, ca parintii biologici sa asigure mamei purtatoare si, deci, fatului, conditii de viata normale pe perioada sarcinii si a lehuziei, precum si medicamentatia ori asistenta medicala necesare) sau oneros. Sau, de data aceasta nu doar retoric, ne putem intreba daca mama purtatoare ar avea dreptul discretionar de a avorta ori, si mai complicat, daca fatul sau sarcina ar pune in pericol viata mamei purtatoare, ar fi legitim un avort fortat, medical? Ce actiune in justitie ar avea parintii biologici ai fatului avortat in contra mamei purtatoare?
Chestiunea proprietatii asupra „materialului uman” este dintre cele mai complicate. Nu se poate spune nici ca cel care pune in circulatie juridica materialul uman ar fi proprietarul acestuia, nici ca cel care primeste materialul uman devine proprietarul acestuia. Embrionul sau fatul, chiar daca nu sunt inca persoane, nu pot fi, totusi, nici obiecte. Organele umane, de asemenea, nu pot fi considerate obiecte si, deci, nu pot fi obiect al proprietatii private. Pe de alta parte, daca cei mai multi donatori de material uman sunt dezinteresati, utilizatorii acestui material uman urmaresc, totusi, profitul. Pentru operatiile de transplant, pentru fertilizarile in vitro, pentru implantul de celule stem etc., se platesc, de catre beneficiari sau de catre sistemele de asigurari sociale de sanatate, sume uriase de bani. Ar putea pretinde donatorul sau apropiatii donatorului mort o participatie la profit? Raspunsul in Romania este evident negativ, dar nu este sigur ca in SUA, spre exemplu, un judecator nu ar acorda acestor apropiati ai donatorului macar o indemnizatie; se accepta, totusi, si in SUA ca nu poate exista un drept de proprietate asupra „materialului uman”. [G. Piperea, Introducere in dreptul contractelor profesionale, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2011, p. 145-146]