(1) Cel disparut in imprejurari deosebite, cum sunt inundatiile, cutremurul, catastrofa de cale ferata ori aeriana, naufragiul, in cursul unor fapte de razboi sau intr-o alta imprejurare asemanatoare, ce indreptateste a se presupune decesul, poate fi declarat mort, daca au trecut cel putin 6 luni de la data imprejurarii in care a avut loc disparitia.
(2) Daca ziua in care a intervenit imprejurarea cand a avut loc disparitia nu poate fi stabilita, sunt aplicabile, in mod corespunzator, dispozitiile art. 49 alin. (2).
(3) Atunci cand este sigur ca decesul s-a produs, desi cadavrul nu poate fi gasit sau identificat, moartea poate fi declarata prin hotarare judecatoreasca, fara a se astepta implinirea vreunui termen de la disparitie.
Alineatul (2) al art. 50 NCC ofera o solutie pentru situatia imposibilitatii stabilirii zilei in care a intervenit imprejurarea cand a avut loc disparitia. In astfel de situatii vor fi aplicabile prevederile art. 49 alin. (2) NCC. (…)
Modul de stabilire a datei disparitiei, prin aplicarea regulilor aratate mai sus, nu ar putea fi folosit si in ipoteza reglementata de art. 50 alin. (3) NCC, care presupune stabilirea cu siguranta a faptului ca decesul s-a produs in respectiva imprejurare. Nu este posibil sa se aprecieze ca decesul s-a produs, in mod sigur, intr-o anumita imprejurare, daca planeaza incertitudinea asupra momentului cand acea imprejurare s-a produs. [E. Chelaru in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 56]